Deţinuţii „s-au dat în spectacol” cu elevii

123

foto 019Câteva persoane private de libertate de la Penitenciarul Târgu-Jiu şi şapte elevi de la două licee din Gorj au jucat joi pe aceeaşi scenă, în spectacolul „Transfer de personalitate”.

Cele câteva luni de muncă i-au făcut pe deţinuţi să se simtă liber iar pe elevi să înveţe ceva din experienţa acestora de viaţă şi, în acelaşi timp, să se ajute între ei în timpul repetiţiilor.

Proiectul pe care actorul Ion Alexandrescu a reuşit să îl realizeze este unul în premieră în judeţul nostru. „Prin această piesă teatrul cu persoanele private de libertate a ajuns la o formă maximă. În ce sens? faptul că am reuşit să facem primul pas, din acest punct de vedere, pentru eliberarea lor, acest lucru pornind din partea tineretului. I-au primit în mijlocul lor, le-au dat un ajutor, un spirjin pentru a realiza un spectacol şi este mai mult decât faptică reintegrarea lor”, a spus Alexandrescu. Repetiţiile la această piesă de teatru, care este o adaptare după schiţa „Transfer de personalitate” a lui Jaroslav Hasek, au început în urmă cu câteva luni. „Noi spunem că este o premieră pentru că au mai fost iniţiative de genul acesta, dar cu atâta durată de timp, de şase luni de zile, nu. Elevii au fost şi în penitenciar. Au lucrat la ei <<acasă>>, la domnii artişti acum. S-a făcut o legătură aşa cum aşteptam. Greutăţile nu se spun niciodată, dar rezultatele trebuie să confirme”, a mai spus Alexandrescu.

Părinţii, mai reticenţi decât elevii

Liceenii care au jucat în această piesă au primit acceptul, în scris, de la părinţii lor, care le-au permis să meargă la repetiţii si în penitenciar. Majoritatea din ei au fost, însă, reticenţi la gândul că adolescenţii vor intra în contact cu deţinuţii. „Nu pot să nu mărturisesc că au reacţionat cu o oarecare reticenţă pe care, însă, nu au afişat-o. Dar pot să anunţ oficial că unul dintre părinţi s-a declarat foarte deschis şi bucuros că ar avea ceva de învăţat copilul lui, măcar pentru dramul acela de teribilism specific vârstei. Părintele a fost chiar mulţumit de reacţia copilului lui în urma acestui program”, a mai povestit actorul târgujian. Elevii, premiaţi ai Festivalului de Teatru pentru Elevi „Stanciovici Brănişteanu”, ediţia 2010, s-au bucurat că pot juca alături de membrii trupei „Şansa” din penitenciar. „Am primit încă o lecţie de la tineret pentru dăruirea lor, lipsa lor de prejudecăţi, iar colegii lor de scenă s-au simţit cu adevărat liberi. Piesa este o comedie amară, ţine puţin şi de ficţiune şi este o ficţiune în cadrul căreia orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Acţiunea se petrecere în anii 1900 şi este vorba despre peripeţii ale unui individ într-o societate nu tocmai potrivită cu idealurile lui, cu gândurile lui”, a mai spus Ion Alexandrescu. Această piesă va participa la selecţia pentru Festivalul Naţional de Teatru pentru Penitenciare, care se va desfăşura la Bucureşti în curând.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here