Deszăpezirea la Rânca, făcută cu utilajele Primăriei Novaci

569

Prima zăpadă a căzut ieri în Rânca, în timp ce autorităţile locale din Novaci şi Baia de Fier au trebuit fiecare să intervină să cureţe drumurile adiacente din staţiunea montană, care le aparţin urmare a împărţirii teritoriale. Autorităţile din Novaci au intervenit, se pare, cu utilajele proprii, primăria neîncredinţând încă lucrările unor întreprinzători locali, aşa cum au făcut în ultimii ani. Dumitru Leuştean, primarul de Novaci, a declarat la începutul săptămânii că deszăpezirea din Rânca se va face deocamdată cu utilajele şi forţele proprii, edilul anunţând totodată că va lua distanţă de astfel de lucrări, de luna viitoare acesta urmând să-şi angajeze administrator public la primărie. Ar fi însă prima iarnă când autorităţile din Novaci ar pune la treabă utilajul de 35.000 euro achiziţionat de la firma Gecor, tras pe dreapta anul trecut pe motiv că nămeţii în staţiune erau prea mari.

În ultimii ani felul cum Primăria Novaci a încredinţat deszăpezirea din Rânca a creat polemici la nivel local şi nu numai, primarul Dumitru Leuştean fiind acuzat că îi bagă bani în buzunar, cu nemiluita, afaceristului din Rânca, Vasile Mitroi. Asta deşi primăria îşi achiziţionase un utilaj performant de deszăpezire, la mâna a doua, mai exact de la firma Gecor SRL, pentru care se găseau permanent pretexte pentru a nu fi pus în funcţiune. Anul trecut, deszăpezirea i s-a încredinţat lui Dan Popescu, consilier la Obştea Cerbul din Novaci, lucru care a stârnit iar discuţii, firma respectivului fiind plătită cu ora, cu începere de la jumătatea lui noiembrie anul trecut.
În 2015, deşi ne aflăm pe 25 noiembrie, Primăria Novaci nu a mai încredinţat deloc lucrările de deszăpezire, nici la Popescu şi nici la Mitroi. Luni, primarul Leuştean declara că deszăpezirea la Rânca se va face cu forţe şi utilaje proprii, edilul spunând că nu se luase încă o decizie cu privire la încredinţarea lucrărilor unei firme private, asta deşi iarna mai că şi-a intrat în drepturi în staţiunea montană.

Obligaţiile şi problemele, împărţite
Tot primarul anunţa că se va ţine departe de problemele primăriei, angajându-şi din decembrie un administrator public, pe modelul patentat doar la Primăria Rovinari şi la Consiliul Judeţean Gorj. Întrebat de ce va angaja un manager public, Leuştean a explicat că problemele primăriei s-au înmulţit motiv pentru care ar avea nevoie de forţe proaspete în primărie. “Sunt atâtea lucruri de făcut. Voi ceda o parte din munca mea unui administrator public. Nu îmi este teamă de DNA, am cerut asta doar urmare a volumului mare de muncă din primărie”, a declarat Dumitru Leuştean.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here