Despre Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului» şi importanţa ei – „Să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi”!

885

Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a Domnului» este prăznuită pe 6 august, fiind unul dintre cele 12 praznice împărătești și cel care reprezintă momentul în care Hristos și-a arătat slava dumnezeiască pe Muntele Taborului înaintea a trei dintre Apostoli: Petru, Iacov şi Ioan. Schimbarea la Faţă mai este numită şi «Obrejenia», denumire ce provine din limba slavonă şi înseamnă transformare, schimbare, iar în limbă greacă numele sărbătorii este «Metamorfosis», care înseamnă transfigurare. Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor şi începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de către papa Calist al III-lea, ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456. Putem spune că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este una dintre cele mai mari sărbători ale anului liturgic, fiind unul dintre momentele marcante în care Hristos și-a arătat slava înainte de Înviere. Astfel, Hristos a urcat împreună cu trei dintre apostoli pe Muntele Tabor, ca să se roage și acolo apostolii au văzut cum „fața Lui a strălucit ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”, ceea ce înseamnă că Schimbarea la Faţă a lui Hristos a avut loc pentru a-i întări pe ucenici în credința că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu fi zdruncinaţi de ceea ce aveau să vadă în curând pe Golgota, iar, minunea Schimbării la Față ne arată și că firea creată poate fi preschimbată sub acțiunea harului. Se spune că Apostolii nu l-au însoțit pe Iisus în rugăciune mult timp, fiind cuprinși de somn, dar, când s-au trezit, însă, au fost martorii unei priveliști unice: Iisus „s-a schimbat la faţă înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada, „cum nu poate înălbi așa pe pământ înălbitorul” (Marcu 9,3). Şi i-au văzut atunci pe Moise şi pe Ilie, vorbind cu Iisus (Matei 17, 2-3) „despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim” (Luca 9, 31). Sfântul Ap. Petru, cu totul impresionat de ceea ce trăia, i-a zis lui Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici, iar dacă voieşti, voi face trei colibe: Ţie una, lui Moise una, şi lui Ilie una”. Pe când a rostit el aceste cuvinte, un nor s-a coborât asupra lor, i-a umbrit şi din cer s-a auzit un glas zicând: „Acesta este Fiul meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-l ascultaţi!” Auzind acel glas, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte” (Matei 17, 2-6). Atunci, însă, Iisus S-a apropiat de ei şi Le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!”. Dar, ridicându-şi privirea, ucenicii L-au văzut doar pe Iisus. Pe când coborau din munte, Iisus Le-a poruncit: „Să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi!” Putem aprecia că semnificaţia sărbătorii este în Lumina lui Hristosşi în Slava dumnezeirii! Prin Schimbarea la Față, Hristos adevereşte încă o dată, dar, într-un mod și mai pregnant, identitatea sa dumnezeiască și întărește credința ucenicilor în dumnezeirea Sa. Dacă până atunci Sfinții Apostoli îl considerau un prooroc sau Învățătorul, de data aceasta ei îl văd ca Dumnezeu, îl recunosc ca fiind stăpânul cerului și al pamantului, al celor vii și al celor morți. Iar, glasul auzit de către ucenici, „Acesta este Fiul meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-l ascultaţi!” marchează o teofanie asemănătoare celei de la Botezul lui Iisus. De data aceasta, Tatăl vorbește dintr-un nor luminos, care are darul de a-i umbri pe ucenici. La Schimbarea la Față, Hristos nu a primit ceva ce nu avea înainte, ci a descoperit, pe măsura puterii de receptivitate a ucenicilor Săi, slava pe care a avut-o întotdeauna ca Fiu al lui Dumnezeu. Acest fapt este arătat și de troparul praznicului: „Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea”. În concluzie, Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc cu puțin timp înainte de răstignirea Sa. pentru a-i întări pe ucenici, atunci când Îl vor vedea răstignit. Prin Schimbarea la Față, Hristos Domnul nu dobândește nimic nou, ci îi întărește pe ucenici în vederea Răstignirii Sale. Totodată mulți din vremea Mântuitorului credeau că El este o reîntrupare a lui Moise sau a lui Ilie, iar prezența lui Moise și a lui Ilie alături de Hristos pe Muntele Tabor are și menirea de a descoperi că Hristos este o persoană distinctă și mai ales că cei doi erau doar profeți, iar El era Dumnezeu. Aşadar, în final, să arătăm că despre lumina taborică și despre vederea acestei lumini dumnezeiești, necreate, cu totul diferită de lumina naturală a unui corp ceresc, au teologhisit unii Sfinți Părinți ai Bisericii, printre care Grigorie Palama și Simeon Noul Teolog. Ea arată că Dumnezeu nu doar a creat lumea, i-a dat niște legi și apoi s-a retras în transcendent, părăsind creația și lăsând-o să se descurce singură. Precum face un părinte plin de grijă pentru copiii săi, Dumnezeu Se revelează oamenilor în fiecare generație, arătându-Se așa cum este în mod diferit și totuși același, după puterea diferită a noastră de a-L percepe. Cuvintele aparent lipsite de sens ale lui Petru sunt nu iraționale, ci supra-raționale, atunci când vorbește despre colibele pe care voia să le ridice, iar porunca Domnului ca ucenicii să nu spună nimic din cele ce au văzut, până la Învierea Sa din morți, înseamnă că unele lucrări dumnezeiești sunt lăsate să rămână tainice până la vremea înțelegerii lor.
Preot POPESCU Cornel, Parohia Pociovalişte, Oraşul Novaci

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here