Despre Pocăinţă

124

spirituala 2În capitolul 15 al Evangheliei după Luca ne sunt redate trei pilde prin care Mântuitorul ilustrează mila adâncă a lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi. În cadrul versetelor 11-32 se află “Pilda Fiului Risipitor”, pildă care cuprinde cel mai clar exemplu despre ce înseamnă “să mă pocăiesc”. Ghilimelele folosite arată din păcate înşelarea unora dintre noi care înţelegem greşit acţiunea “să mă pocăiesc”. Tocmai de aceea îndemnul este ca întotdeauna când vrem să ştim sau să învăţăm pe alţii ce înseamnă pocăinţa, să citim şi să recitim minunata Pildă a Fiului Risipitor. Din lipsă de spaţiu, pilda fiind foarte lungă, n-ar avea loc în acest articol.

Cine dintre noi poate afirma că este fără de păcat? Tocmai de aceea se cade să căscăm bine ochii minţii noastre şi să pricepem că pocăinţa este răspunsul nostru dat iubirii lui Dumnezeu iubire care poate ierta(acoperi) mulţime de păcate. Iată, aşadar, după această pildă, care este chipul adevăratei pocăinţe şi care sunt treptele ei:

-Trezirea sau “venirea în sine” (ceea ce înseamnă că, fiind în stare de păcat, omul trăieşte ,, în afara lui însuşi”, adică în contradicţie cu propria-i natură);
– Îndreptarea inimii şi a minţii spre Tatăl ceresc(chiar cel mai mare păcătos, purtând în fiinţa sa chipul lui Dumnezeu, nu pierde cu totul amintirea Creatorului său) şi apoi îndreptarea inimii şi a minţii spre “Casa Sa”, adică spre Biserica Sa în care toţi vom fi îmbelşugaţi de darurile lui dumnezeieşti;
-Recunoaşterea păcatului şi a decăderii adânci în care păcatul ne-a aruncat;
-Hotărârea (“Mă voi duce la Tatăl meu”-versetul 18 cap.15)
-Ridicarea (“scularea”) din starea de păcat şi păşirea nehotărâtă şi grăbită pe calea întoarcerii (a pocăinţei);
-Mărturisirea smerită şi sinceră a păcatului, în întreaga-i grozavie şi a nevredniciei în care păcatul ne-a aruncat”,
-Dorinţa sinceră de a-I sluji numai lui Dumnezeu, cu cea mai mare umilinţă şi în locul cel mai de jos (“Fă-mă ca pe unul din argaţii Tăi, căci nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”, versetul 19 capitolul 15.)
Străbătând aceste trepte încetăm să mai fim păcătoşi şi vom primii în dar aşa cum şi fiul risipitor după întoarcere (pocăinţă) a primit:
-Haina cea mai bună care este curăţenia şi sfinţenia dobândite după pocăinţă şi după iertarea păcatelor;
-Inelul care este harul Sfântului Duh, prin care sufletul pocăitului se uneşte cu Iisus Hristos-Mântuitorul;
-Încălţămintea care este puterea cu care pocăitul(iertatul) se cade să alerge pe calea faptelor bune şi să calce peste diavolii cei vrăjmaşi;
-“Viţelul cel gras” înfăţişează în această pildă pe Domnul Iisus Hristos, care se junghie pururea la Sfânta Liturghie din însăşi Casa Domnului (Biserica Sa) şi cu care noi ne împărtăşim în mod real la Sfintele Altare ale Bisericii Sale.
De fapt şi de drept Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului este chiar încununarea pocăinţei noastre (a spovedaniei noastre) şi-n mod firesc noi ne împărtăşim spre iertarea păcatelor după cum însuşi Domnul Hristos mărturiseşte:
“Acesta este Trupul Meu şi Acesta este Sângele Meu care se dau vouă spre iertarea păcatelor”.
Păcatul ne va rămâne numai ca o amintire de groază, pe care nu-l vom putea uita niciodată. De fapt şi de drept chiar e bine să nu uităm păcatele săvârşite pentru că aşa ne va fi mai uşor să ştim (să nu uităm) că nu merităm cu adevărat iertarea lui Dumnezeu şi că singura noastră calitate este că suntem creaţia lui Dumnezeu “Amin”!
Nicolae Chivulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here