Despre întrunirile „ Junimii” din Casa lui Titu Maiorescu, pe strada Mercur, Nr.1

417

Remarcabila scriitoare, Victoria Dragu-Dimitriu, în cartea sa, „Povești cu cenacluri vechi din București”, 1880-1954, după prezentarea „Salonului literar din Casa Zoei Mandrea”, își continuă cercetarea, preocupată intens de a-i aduce pe cititori în situația să retrăiască, prin puterea cuvintelor, momentele întrunirilor „Junimii” din etapa bucureșteană, în „Casa lui Titu Maiorescu” din strada Mercur, apoi în „Casa lui Simion Mehedinți”, pe strada Furiilor 12, devenită cu timpul „Dimitrie Racoviță”, având în vedere că mentorul, conducătorul spiritual al vestitei societăți literare îi lăsase în grija marelui savant, geograf și literat, atât „Junimea” cât și „Convorbirile literare”. “Junimea”, societate și cenaclu, „o adunare privată de iubitori ai literaturii și ai științei” a luat ființă la Iași, în 1863, având ca inițiator un grup de tineri, „spirite disparate”: Titu Maiorescu, un adevărat spiritus rector, poreclit de junimiști „Centrala”, „veselul voltairian” Vasile Pogor „sistematicul politic” P. P. Carp, melancolicul Theodor Rosetti și umoristul Iacob Negruzzi, poreclit „Carul cu minciunile”.
După Eugen Lovinescu, cele trei forme de manifestare publică a societății „Junimea” sunt: „Prelecțiunile populare, tipografia „Junimea” și „Convorbiri literare”.
Odată cu vizita domnitorului Carol I la Iași, 12 aprilie 1871, G. Costaforu, Ministru de Externe, în Cabinetul Lascăr Catargi, având o întrevedere cu Titu Maiorescu, îl îndeamnă să intre în politică. Prin intrarea în Cameră (Parlament), în 1871, tânărul profesor universitar și rector la Universitatea din Iași, la numai 23 de ani, este nevoit să se retragă din învățământ și din avocatură și să-și împartă activitatea între Iași și București. De Iași îl leagă în continuare „Junimea”, casa și alegătorii. Numit ministru de Culte și Instrucțiune Publică în Cabinetul lui Lascăr Catargiu, aprilie 1874, este nevoit să se mute la București. Își vinde casa din Iași lui Demetriu Rosetti pentru 3800 de galbeni în mână, iar societatea literară “Junimea”’ va funcționa atât la Iași cât și la București, până în 1885, când, odată cu mutarea revistei „Convorbiri literare” și a redactorului responsabil, Iacob Negruzzi, își desfășoară activitatea numai la București. Titu Maiorescu a ocupat funcția de ministru în 6 guverne din partea conservatorilor, după cum urmează: de trei ori Ministru la Culte și Instrucțiune Publică în Cabinetele: Lascăr Catargi, Theodor Rosetti și G. Manu; Ministrul Justiției în Cabinetul P. P. Carp, Ministru de Externe în al doilea Cabinet P. P. Carp; Prim-ministru împreună cu Take Ionescu și Ministru de Externe.
Junimismul este o doctrină literară și culturală a grupării de la „Junimea”. Analizând structura junimismului, Tudor Vianu stabilește următoarele particularități: spiritul filosofic, adică gustul pentru idei generale; spiritul oratoric, adică grija pentru cultivarea exprimării verbale în public, provenind mai ales din „prelecțiunile populare”; gustul clasic și academic, având în vedere că numeroși junimiști, în frunte cu Titu Maiorescu, erau universitari; gustul pentru ironie, pentru zeflemea, marele animator fiind Vasile Pogor; atitudinea critică manifestată prin maxima exigență față de orice produs spiritual.
În „Însemnările zilnice”, Titu Maiorescu dă informații asupra locuințelor de la București. După întoarcerea de la Berlin, unde fusese agent diplomatic, 1876, pe când Clara, soția, și Livia, fiica, se aflau încă acolo, Titu Maiorescu locuia cu familia Kremnitz, strada Vestei 13 (21 iulie 1876). Tot aici s-a pornit un început de „Junime” bucureșteană (28 septembrie 1876). Titu Maiorescu a cunoscut-o pe soția sa, Clara, în Germania, căsătoria având loc în 1862. Clara era soră cu Kremnitz și cumnată cu Mite, care s-a stabilit în România cu soțul ei, Wilhelm Kremnitz, devenind medic al Curții. Pe Titu Maiorescu, curtezan, dar, în același timp, misogin (paradox), îl încântă tot mai mult cumnata Clarei, ușuratica Mite Kremnitz, care se lăsase sărutată și de Eminescu.
De Sfântul Dumitru, se mută în altă locuință din strada Sfânta Vineri. Pe timpul vacanței, rămas singur, prânzește la familia Kremnitz. O altă casă închiriată se afla pe strada Herăstrău 27.
La începutul anului 1879, după ce își petrecuse Crăciunul și Anul Nou la Berlin și Viena, la întoarcere, la 9 ianuarie 1879, notează în „Însemnări zilnice”: „La înapoiere, am găsit totul mutat în noua mea casă, strada Mercur 1. Casa fusese cumpărată de Titu Maiorescu în 1878, de la Adolf Vorenn. ,,Bine cunoscută în București, afirmă Victoria Dragu-Dimitriu, cu trei mari ferestre și cu intrarea prin curtea din strada Mercur, cu poartă pentru trăsuri, având spre strada Golescu o grădină, unde dădea terasa cu treptele încadrate de două coloane ionice, replică amabilă față de vecinul de peste drum, muzeul Simu, casa Maiorescu solidă și echilibrată, cu proporții perfecte, părea contruită pentru veacuri”.
„Locuința criticului din strada Mercur 1 reprezenta pentru acea epocă o culme a confortului, și proprietarul o pune la punct cu inovațiile. În 1885 își instala sonerie electrică pe care o învățase să o manipuleze singur, watter-closet englezesc” (George Călinescu). Radu D. Rosetti, scriitor și publicist, în calitate de nepot după cea de-a doua soție a criticului, Anicuța, născută Rosetti, cunoștea bine interioarele casei amintind de „vestibulul ei plin de icoane, cu biblioteca până în tavan, cu busturi și fotografii de glorii ale omenirii, budoarul și camera de culcare în stil Ludovic al XVI-lea, cu perdele înflorate, salonul cu mobile albe și un pian cu coadă, alb și el, sufrageria cu lambriuri, fațada în stil pompeian”. În familia lui Titu Maiorescu se petrecuse o adevărată dramă conjugală sfârșită cu divorțul de Clara în iunie 1887 și căsătoria cu Ana Rosetti în 3 septembrie 1887.
Radu D. Rosetti nu s-a format ca literat sub influența „Junimii”, dar și-a dat seama de imensul rol pe care l-a avut Titu Maiorescu, un om de bună cultură clasică, în societatea românească a timpului; ,,Casa din strada Mercur! Care om de seamă de pe vremuri, student merituos, literat, avocat, politician sau artist de valoare n-a frecventat-o?”
În afară de reuniunile săptămânale junimiste de vineri seara, de audiențe nenumărate, de recepții, de dineuri, Titu Maiorescu nu se sustrăgea de la nicio obligație mondenă.
Primit în învățământ la Universitatea din București, în octombrie 1884, Titu Maiorescu era ocupat peste măsură: în Academie, Cameră, ministeriat, curs la Universitate, avocatură, literatură, pasiunea lui mistuitoare, corespondență. Flautist și violoncelist, organizează din când în când acasă reuniuni muzicale. „Întâi relațiile omenești – zice Titu Maiorescu – apoi literatura”.
I-au trecut pragul acestei case istorice personalități celebre ale timpului, marii noștri scriitori, aici s-a plămădit toată literatura epocii. „Însemnările zilnice” ale lui Titu Maiorescu ne oferă informații despre participarea scriitorilor la întrunirile săptămânale, citind din operele lor. Acolo Mihai Eminescu, aflat în apogeul său poetic, a citit din poeziile sale, culminând cu poemul „Luceafărul”. Prima lectură a „Luceafărului” o semnalăm la 24 aprilie 1882. „Citită frumoasa legendă de Eminescu, „Luceafărul”. În ședința din 28 octombrei 1882, se citește „Frumosul Luceafăr” al lui Eminescu șlefuit”. Și în alte reuniuni publice, este citit „Luceafărul”. La 12 ianuarie 1883 „Luceafărul” trecea hotarele; Înaintea acestora, citit traducerea germană a „Lucreafărului” de Mite. La 25 ianuarie 1883, Mite mi-a citit traducerea ,,Luceafărului”.
„Sâmbătă, 11/23 noiembrie 1878, plecat cu Ioan Slavici Caragiale, Slavici, Nica și Olănescu la Iași, la a 15-a aniversare a „Junimii” (cei dintâi 3 pe socoteala mea). Slavici citit „Gura satului”, Caragiale, via lui comedie „Noaptea furtunoasă de la numărul 9”. Titu Maiorescu, după plecarea sa din Iași, venea cu regularitate de la București la Iași pentru aniversările ”Junimii” și aducea cu el și alți junimiști. Caragiale, fiind la prima sa apariție, „a citit așa de bine piesa sa, „O noapte furtunoasă” că ne-am tăvălit cu toții de râs”.
Prezența lui Vasile Alecsandri la „Junimea”, de regulă, mai rară, era un adevărat eveniment. Atunci ședințele căpătau o solemnitate deosebită, glumele lui Pogor încetau. Pe 23 martie 1883, în prezența a 42 de persoane, Alecsandri a citit „Fântâna Blanduziei”, de asemenea, a citit „În casa lui Titu Maiorescu”, de două ori „Ovidiu”; o dată, după masă, la 12 decembrie 1884, în prezența a 12 persoane, apoi în ședința „Junimii” de la 15 decembrie 1884, în prezența a 80 de persoane. Când a avut loc premiera dramei „Fântâna Blanduziei” la Teatru Național, „spectacolul era necontenit întrerupt de aplauzele calde ale publicului”. Autorul era chemat la rampă. „Moșneagul glorios s-a coborât din lojă, în mijlocul actorilor”. Celebrul actor Constantin Nottara (1859-1935) a jucat în rolul principal, Horațiu, în „Fântâna Blanduziei” și August din „Ovidiu”. În fața celor 800 de spectatori care aplaudau în picioare, Aristizza Romanescu, interpreta Gettei, din „Fântâna Blanduziei” a îngenuncheat în fața lui Vasile Alecsandri și i-a sărutat mâna”.
I.L. Caragiale a citit operele sale dramatice în ședințele „Junimii” bucureștene, acasă la Titu Maiorescu. În „Însemnări zilnice”, găsim informații despre datele când Caragiale le-a citit, unele chiar de mai multe ori, și când a avut loc reprezentația ficărei opere: ”O scrisoare pierdută”, duminică, 5 octombrie 1884; miercuri, 15 octombrie 1884, prezent și Vasile Alecsandri; prima reprezentație – 25 noiembrie 1884, succes mare. Lume, de nu mai încăpeau; „Conul Leonida față cu reacțiunea”, sâmbătă, 18 octombrie 1884; „D-ale carnavalului”, vineri, 28 februarie 1885; duminică, 15 martie 1885; prima reprezentație, 12 aprilie 1885; drama „Năpasta”, duminică, 24 decembrie 1889; duminică, 29 decembrie 1889; prima reprezentație, 15 februarie 1890, la Teatrul Național. Jucată nu se poate mai rău, afară de ocnașul Ion (Nottara). Aristizza Manolescu absolut stupidă, el – Manolescu – revoltător de fals”.
Acasă la Maiorescu, Ioan Slavici a citit din nuvelele sale „Splendidul, Budulea Taichii”. Poezii de George Coșbuc, ,,originale, talent”, 24 decembrie 1889; miercuri, 5 februarie 1890, George Coșbuc cu eminenta sa poezie „Nunta Zamfirei”; Alexandru Vlahuță, nouă poezii, 23 noiembrie 1883; Duiliu Zamfirescu, nouă poezii, 24 noiembrie 1884; lectură cinci poezii, 11 noiembrie 1887; nuvela „Petrică” trimisă de la Roma, 11 decembie 1887; discursul de recepție la Academie, 30 ianuarie 1909. Tot acolo, la ședințele „Junimii”, a participat și Mihail Sadoveanu, citind din frumoasele sale schițe, marți, 26 octombrie 1904 și două povestiri, duminică, 11 decembrie 1904. Alexandru Odobescu a adus spre citire poveștile sale mitologice; I.Brătescu-Voinești, nuvelele sale de început; Olănescu-Ascanio, traducerile din Horațiu; Nenițescu, poezii; Barbu Ștefănescu-Delavrancea, „Apus de soare”, dramă în patru acte, duminică, 9 decembrie 1908”.
N-au lipsit nici adversarii. B.P. Hașdeu, inconsecvent adversar, participă frecvent la ședințele „Junimii” din această epocă. Este autorul poeziei „La noi e putred mărul”, ale cărei versuri se referă la revista „Convorbiri literare”, de care își bate joc, printr-o farsă, folosind acrostihul, o poezie în care inițialele versurilor, citite vertical, alcătuiesc numele revistei junimiste „Convorbiri literare”. Semnată P.A. Călescu (Păcălescu), poezia a fost publicată chiar în „Convorbiri literare”. La 8 decembrie 1882, Hașdeu a citit „Gioga”, „foarte drăguț”. Până și adversarul Macedonski și-a citit „Noaptea de noiembrie”, la 5 martie 1882, în prezența lui Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu.
În Casa lui Titu Maiorescu s-au succedat serii de tineri studenți, viitori profesori, a doua și a treia generație junimistă: P.P. Negulescu, Simion Mehedinți, C.Rădulescu-Motru, Mihail Dragomirescu. Era cel mai mare focar de viață culturală. Va urma
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here