Descoperire șocantă într-o pădure din Runcu

1902

Un paznic de vânătoare a făcut o descoperire șocantă, sâmbătă, într-o pădure din comuna Runcu. Acesta a observat un bărbat spânzurat de creanga unui copac, care era mâncat de animale. “Te cruceai să vezi cum l-au coborât salvamontiștii și de unde. Faptul că au echipamentul din dotare corespunzător pentru orice tip de recuperare este mare lucru, atât pentru ei, cât și pentru Gorj. A fost găsit pe Valea Sohodolului, pe Valea Măcrișului i se spune, unde se termină drumul. Am mai mers peste un kilometru pe un curs de apă, foarte greu se ajunge în zonă. A fost găsit de un reprezentant al Ocolului Silvic Runcu”, a spus Adrian Câmpeanu, primarul comunei Runcu. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, iar în urma necropsiei, medicii și polițiștii au reușit să stabilească identitatea bărbatului. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre un localnic din Arcani, care a plecat de acasă în luna decembrie a anului trecut. “Persoana a fost identificată ca fiind un bărbat de 41 de ani din comuna Arcani. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj. Ion Condoiu era divorțat. “Era fără ocupație. Era despărțit, are o fată. Nu dădea semne că ar avea probleme. În perioada sărbătorilor de iarnă l-au căutat. Era un om harnic, mergea cu ziua la muncă, era chiar harnic. O să sprijinim familia. O să ajutăm la înmormântare”, a declarat Dan Coiculescu, primarul comunei Arcani.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here