Deschid balul dansând în Bănie cu Craiolguța

540

Pandurii și-a aflat ieri adversara din optimile de finală ale nou înființatei Cupe a Ligii, dar și țintarul turului de campionat în Liga 1, sezonul 2014-2015.

Prima tragere la sorți a fost cea în care echipele din Liga 1 și-au aflat adversarele din Cupa Ligii, acolo unde Pandurii va debuta cu un meci la Mediaș, contra celor de la Gaz Metan. Nu numele adversarului, ci programarea acestei competiții a stârnit controverse în tabăra gorjeană: “Meciul din Cupa Ligii cu Mediașul ne dă un pic programul peste cap, dar sperăm să găsim un pic de înțelegere. Atâta timp cât am stabilit un program… Dacă am fi programați să jucăm pe 20 iulie, atunci am avea și noi mai multe posibilități să venim și să respectăm competiția, să nu trimitem echipa a doua”, a declarat antrenorul pandurilor, Petre Grigoraș.

Cupa încurcă, banii ar fi bineveniți
Această nouă competiție, a Cupei Ligii, stârnește discuții aprinse chiar înaintea primului joc disputat. LPF a anunțat premii interesante, de peste un milion de euro, bani care ar ajuta considerabil bugetul echipei ce va intra în posesia Cupei Ligii, însă prima etapă a fost programată atunci când multe echipe din Liga 1 își au stabilită revenirea în țară după stagiile de pregătire din străinătate. Este și cazul Pandurilor, care pe 19 iulie, data oficială a optimilor de finală ale Cupei Ligii, ar trebui să se întoarcă din Austria: “Ne întoarcem pe 19 iulie din Austria și avem aterizarea pe 19 în București. Dacă programarea va fi pe 19 iulie va trebui să schimbăm programul noi. Vom face o cerere să fim programați pe 20 iulie, dacă se va putea. Vrem să respectăm competiția, dar trebuie să ne înțeleagă și ei. Ne-am făcut un program cu o lună și jumătate înainte, noi știam că începem campionatul pe 25 iulie, am stabilit calendarul în funcție de această dată și după aceea a apărut și Cupa Ligii… Ce să facem? Să nu o respectăm? E simplu, trimitem echipa a doua, dar nu asta e intenția noastră. Intenția noastră este să respectăm cele trei competiții și să vedem ce modalități se vor găsi pentru a respecta și programul nostru de pregătire și să nu încercăm acum să schimbăm biletele de avion, să anulăm anumite meciuri de verificare pe care le avem stabilite în Austria, să schimbăm destinația, să nu mai venim în București, ci la Sibiu. Dacă lucrul acesta se va putea, vom face totul să respectăm competiția, dacă nu, se pare că va fi una dintre competițiile excluse din calendarul nostru…”, a mai declarat Grigoraș lăsând să se înțeleagă că, dacă LPF nu va încerca să găsească o soluție care să nu dezavantajeze echipa gorjeană, optimile de finală ar putea fi jucate cu o echipă experimentală, cu mai mulți jucători de la echipa a doua.

Derby oltenesc în prima rundă
În ceea ce privește startul în Liga 1, Pandurii poate considera că a avut ghinion la tragerea la sorți, asta pentru că este destul de greu să joci în prima etapă pe terenul unei nou promovate la care s-au făcut mari investiții chiar de pe vremea când evolua în eșalonul secund. Jocul de la Craiova, cu CS Universitatea, va avea parte, foarte probabil, de o asistență numeroasă, acest meci împreună cu cel dintre Rapid și Steaua deținând capul de afiș al primei runde a noii ediții de campionat. Daniel Băloi, cel care a reprezentat clubul târgujian la tragerea la sorți de la sediul LPF, spune că debutul va fi greu, însă programul este unul echilibrat: “Debutul este infernal, la Craiova într-un meci ce fierbe Oltenia. Este primul joc între olteni după ceva timp, aşa că probabil vor veni 20 de mii de oameni să vadă acest joc. Apoi avem două jocuri consecutive acasă. Programul Ligii 1 este foarte echilibrat. Cred că este un program bun. Teoretic avem meciuri accesibile acasă. Vrem să facem cât mai multe puncte în tur, astfel încât înainte de retur să ştim ce să ne propunem pentru partea a doua”, a declarat secretarul general al Pandurilor după afișarea țintarului turului de campionat.

Nouă meciuri pe “Municipal”, poate ultimele
Pandurii are programate nouă meciuri pe teren propriu din cele 17 ale turului campionatului, acestea putând fi și ultimele pe care spectatorii gorjeni le-ar putea vedea la Târgu Jiu vreme bună de acum înainte. Foarte probabil, “Municipal”-ul târgujian va intra în programul de modernizare în primăvară, așa că echipa gorjeană va trebui să-și mute pentru cel puțin un an și jumătate cartierul general, cel mai probabil din nou la Severin. Antrenorul Petre Grigoraș vede cele nouă partide de pe teren propriu doar ca un privilegiu pentru spectatori, însă ca acesta să se transforme și în avantaj pentru echipă trebuie îndeplinite mai multe condiții: “Că jucăm 9 meciuri pe teren propriu în tur poate fi un avantaj relativ. Să ne gândim, în returul campionatului trecut ce avantaj a fost că am jucat pe teren propriu și am câștigat doar cu Corona Brașov în ultima etapă? Nu asta e condiția principală, ci ca echipa să se prezinte diferit de cum a făcut-o în returul trecut de campionat și să ajungă la un așa nivel încât să nu conteze dacă joacă în deplasare sau pe teren propriu sau chiar dacă noi vom fi nevoiți să jucăm meciurile de pe teren propriu în altă parte pentru a doua oară în decurs de doar câțiva ani”, a declarat tehnicianul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here