Deputatul Weber a făcut diligenţe favorabile la Ministerul Transporturilor pentru DN67 B

402

Parlamentarul PSD, Mihai Weber, a reuşit să convingă Ministerul Transporturilor în legătură cu necesitatea repornirii lucrărilor de modernizare a DN67B, drum care leagă localitatea Scoarţa din Gorj cu oraşul Piteşti. De altfel, întrebarea lui Weber către ministrul Ion Rus, legat de existenţa banilor pentru această investiţie, a primit un răspuns favorabil, lucrările urmând să reînceapă, deoarece există un buget alocat în acest sens de 91 de miliarde de lei vechi. Răspunsul ministrului a fost redactat la începutul acestei luni, Weber fiind anunţat în scris că investiţia în cauză se află pe lista obiectivelor bugetate ale Ministerului Transporturilor, pentru 2015. “Din cauza amânării execuţiei lucrărilor, dar şi lipsa, din anii trecuţi, a finanţării obiectivului, au apărut multe dereglări ale drumului, toate culminând cu prăbuşirea în 2014 a podului peste Valea Răchiţa la Poiana Lacului din cauza inundaţiilor, ceea ce a condus la necesitatea demarării unor proceduri, necesare intervenţiei rapide la acest pod”, a transmis, în cuprinsul răspunsului, ministrul Rus. Deputatul Weber speră ca, până la finele anului, constructorul să finalizeze mare parte din porţiunea de drum. Deja a fost luată autorizaţia de construcţie şi avizul tehnic. “Este drumul care se bifurcă de la Scoarţa şi o ia spre Cărbuneşti, Hurezani şi ajunge la Drăgăşani-Piteşti. Este extrem de important drumul din punct de vedere economic şi asta nu numai pentru Gorj. Eu am şi insistat din această cauză să fie prinsă finanţarea pentru aceste lucrări. În 2015 am primit răspunsul că s-au alocat 91 de miliarde de lei vechi pentru investiţie, pentru ca anul acesta constructorul să poată începe lucrarea şi să o finalizeze în mare parte, asta până la sfârşitul anului”, a declarat deputatul Mihai Weber.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here