Deputatul Ungureanu, nemulțumit de rocada de la Spitalul Județean

1755

Deputatul Emanuel Ungureanu, cel care a venit, miercuri, la Târgu-Jiu pentru a prezenta raportul secretizat de Sorina Pintea cu privire la neregulile de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, este nemulțumit de cum s-a „rezolvat” scandalul de la cea mai importantă unitate medicală din Gorj.Vicepreședintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților consideră că demisia pe care Gigel Capotă și-a depus-o din funcția de manager general pentru a putea rămâne apoi director economic la spital nu este suficientă pentru cât de grave sunt lucrurile la unitatea medicală.Capotă s-a retras din funcție chiar în timp ce Ungureanu prezenta presei raportul secretizat al Corpului de Control din Ministerul Sănătății, raport pe care Sorina Pintea promisese că îl prezintă personal la Târgu-Jiu încă din vară.Deputatul fusese anterior incognito prin spital pentru a vedea cum se prezintă lucrurile, iar mizeria pe care a descoperit-o i-a confirmat că informațiile din raportul secretizat sunt cât se poate de serioase.„INSUFICIENT! Clanul care conduce această COCINĂ în care pacienții sunt prinși ca într-o capcană, trebuie să ajungă la pușcărie.Așa cum am promis, voi sesiza Parchetul și sper ca în ceasul al 12-lea procurorii să îi trimită în judecată pe toți cei care și-au bătut joc de bolnavii din acest spital.Abuzurile sunt absolut grosolane și de o gravitate extremă! Instrumentarul folosit la sală nu este sterilizat și dezinfectat corespunzător!Rocadă pe care o face fostul manager cu directorul financiar cu care a comis o groază de golănii financiare, nu schimbă nimic și nu păcălește pe nimeni.Acești indivizi trebuie să înfunde urgent pușcăria!”, a scris Ungureanu pe pagina sa de Facebook, parlamentarul fiind așteptat la începutul săptămânii viitoare să revină la Târgu-Jiu pentru a depune la Parchet raportul integral al Corpului de Control din Ministerul Sănătății.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here