Deputat: Nu sunt bani de salarii. Urmează concedieri la stat!

1707

Preşedintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, susţine că a intrat în posesia unor documente care arată că nu sunt bani de salarii pe trimestrul IV şi că vor urma concedieri în sistemul bugetar.

„Propaganda «avem bani de salarii şi pensii» este dărâmată de o adresă transmisă de Ministerul de Finanţe ordonatorilor de credite. Până acum, suplimentau cheltuielile cu salariile cu bani de la investiţii, dar cum în 2019 nu sunt bani nici de investiţii, trebuie să recurgă la tăieri! Guvernul, prin Ministerul de Finanţe, obligă ordonatorii de credite să concedieze oameni, ori să îi trimită în concediu fără plată! Ba mai mult, cine nu se subordonează este sancţionat, pe persoană fizică, cu amendă cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de lei! Atât de mare este disperarea”, susţine parlamentarul gorjean. Deputatul Vîlceanu spune că au început să concedieze asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi şi continuă cu funcţionarii. Deja, în comuna gorjeană Bîlteni, toţi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap vor fi trimişi în şomaj.
„Am intrat în posesia unor documente care confirmă că nu sunt bani de salarii pe trimestrul IV, iar recomandarea Guvernului pentru directorii din teritoriu este să ia orice măsuri, astfel încât să se încadreze în sumele din buget. Li se spune explicit că nu vor fi suplimentate bugetele la rectificare şi că trebuie să transmită săptămânal reducerile făcute la cheltuielile de personal. Şi atenţie, nu vorbim de reducerea posturilor vacante, pentru că acestea nu au mai fost bugetate anul acesta”.
În casele de pensii de exemplu, situaţia e critică. Este nevoie de personal, pentru efectuarea recalculărilor de pensii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here