Demisionarului Daviţoiu nu i-au ieşit analizele

338

Prima şedinţă oficială a noului Birou Permanent Judeţean(BPJ) al PDL Gorj a debutat în forţă, 47 de organizaţii cu scoruri slabe la ultimul scrutin având conducerile dizolvate, la fel procedându-se şi în cazul organizaţiilor de tineret, de femei, la organizaţia pensionarilor şi a oamenilor de afaceri. De asemenea, s-a dizolvat conducerea organizaţiei Municipale a PDL Târgu-Jiu, Nicu Daviţoiu picând testul “analizei”, în locul său fiind numit preşedinte interimar, Eduard Berca. În timpul şedinţei, Daviţoiu şi-a prezentat însă demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, înainte de a se lua de către BPJ decizia dizolvării filialei PDL Târgu-Jiu.

“Membrii Biroului Permanent Județean Interimar al PDL Gorj au stabilit, prin vot, persoanele care vor coordona interimar organizațiile interne în perioada următoare. Astfel, Ana Purcăreanu a fost aleasă președinta interimară a OF-PDL, Constantin Șipoteanu, va coordona interimar organizația Pensionarilor și Vârstei a Treia a Partidului Democrat Liberal Gorj și Marian Ciungu este președinte interimar al OT-PDL Gorj. Persoana care va conduce interimar Organizația Oamenilor de Afaceri va fi stabilită la următoarea ședință a BPJ”, se arată într-un comunicat de presă al PDL Gorj.
Aceste organizaţii, conform statului, au fost dizolvate odată cu fostul BPJ, mai puţin cele două comisii care funcţionează încă în PDL, cei care le conduc fiind aleşi la scrutinul intern din martie 2011. Comisia lui Vasile Picioruşi s-a autodesfiinţat odată cu demisia acestuia din funcţie.

Berca, mai bun la analize
În cadrul şedinţei s-a făcut şi analiza rezultatelor obținute la alegeri de organizațiile PDL. “Membrii Biroului Permanent Județean Interimar al PDL Gorj au stabilit ca Biroul Permanent Local al organizațiilor care au obținut rezultate sub media pe țară, (16%) să fie dizolvate. La municipiul Târgu-Jiu a fost dizolvat BPL și a fost ales, prin vot, un nou președinte interimar. Acesta este consilierul local, Eduard Berca”, se mai arată în comunicat.
Nicu Daviţoiu, care a obţinut 4% la alegerile parlamentare pe Colegiul VI Târgu-Jiu este astfel înlocuit din funcţie, cu cel care a obţinut însă 8% în Târgu-Jiu la alegerile locale. Berca a demonstrat astfel că a avut “analize” mai bune decât ale lui Daviţoiu a cărei schimbare din funcţie s-a cerut de mult şi de mai mulţi membri ai organizaţiei.
Daviţoiu şi-a prezentat demisia în şedinţă, înainte ca biroul să decidă dizolvarea organizaţiei.

Sub 16%, out
Birourile Permanente Locale ale celor 47 de organizații ale PDL care au obținut rezultate sub 16% au fost şi ele dizolvate prin decizia BPJ, urmând ca în perioada următoare să fie stabilită o conducere interimară.
“Cele 47 de organizații sunt: Bumbești Jiu, Rovinari, Târgu-Cărbunești, Turceni, Țicleni, Albeni, Aninoasa, Arcani, Baia de Fier, Bălănești, Bălești, Bărbătești, Bengești Ciocadia, Bâlteni, Borăscu, Brănești, Bustuchin, Căpreni, Câlnic, Crușeț, Dănciulești, Dănești, Dragotești, Drăguțești, Fărcășești, Ionești, Jupâneşti, Lelești, Logrești, Mătăsari, Negomir, Plopșoru, Polovragi, Runcu, Săcelu, Săulești, Scoarța, Slivilești, Stejari, Stoina, Telești, Turburea, Turcinești, Țânțăreni, Urdari, Văgiulești, Vladimir”, se mai stabileşte în comunicatul PDL, aici urmând să se găsească noi lideri.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here