Deficitul balanţei de plăţi, în scădere cu peste 73%

397
106496maximContul curent al balanţei de plăţi a României a scăzut, cu 73,2%, comform Băncii Nationale.
„În luna ianuarie 2010 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 123 milioane euro, în scădere cu 73,2 la sută faţă de luna ianuarie 2009. Influenţa determinantă asupra reducerii soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 217 milioane euro, în scădere cu 55,8 la sută faţă de luna ianuarie 2009”, se arată îmtr-un comunicat al Bancii Centrale.

Deficitul contului curent în luna ianuarie 2010 a fost finanţat integral prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 302 milioane euro (comparativ cu 1,123 miliarde euro în luna ianuarie 2009), acestea fiind în integralitate de natura participaţiilor la capital.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost, la 31 ianuarie 2010, de 64,21 miliarde euro (82,5% din total datorie externă), înregistrînd aproximativ acelaşi nivel de la 31 decembrie 2009.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 31 ianuarie 2010, nivelul de 13,657 miliarde euro (17,5% din total datorie externă), în scădere cu 5,5%, faţă de 31 decembrie 2009.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 26,6% în luna ianuarie 2010, comparativ cu 31,6% în anul 2009. Gradul de acoperire a fost 10,3 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2010, faţă de 8,6 luni la 31 decembrie 2009.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here