Decizia procurorilor după scandalul din ”THE CLUB”

532

Tânărul de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a fost reținut marți pentru 24 de ore, după scandalul din Globstar, a fost eliberat. Acesta a fost pus sub control judiciar, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Florin Falcoe, zis ”Șfaltz”, este acuzat de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Scandalul a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie, în localul ”The Club”, din Târgu-Jiu. Cearta ar fi pornit de la dedicații. ”Poliţiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Târgu-Jiu au stabilit faptul că, la data de 27 noiembrie, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se afla în incinta unui local de alimentație publică, a agresat fizic un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate și a tulburat ordinea şi liniştea publică. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Declarații în exclusivitate în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here