De la Parchet, în concediu! – Fugaru a rămas la mare, după audierile de la Constanța

182

După călătoria cu mașina Jandarmeriei și câteva ore de audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, fostul viceprimar al orașului Târgu-Cărbunești a decis, joi, să rămână la mare, unde va petrece câteva zile alături de familie. “Nu m-am mai întors cu jandarmii. Eu aveam bilet la mare de pe 26 iulie, deși nu planificasem să merg cu mașina Jandarmeriei. Oamenii și-au făcut datoria, nu am ce să le reproșez. Nu avea sens să mă opun. Mă voi întoarce acasă cu mașina mea. Mihai Mazilu s-a întors cu jandarmii și i-am promis că săptămâna viitoare, marți, mă întorc, ne vedem să bem ceva împreună. Viața e atât de scurtă. Poate așa a fost puterea divină. E adevărat că atunci când vrea Domnul, așa se întâmplă. Poate toți prietenii care au încercat să ne facă să ne împăcăm sunt dați acum puțin peste cap. Poate nu a fost momentul. Poate Dumnezeu a făcut în așa fel încât acesta să fie momentul, într-o ambianță mai palpitantă. Vremea e foarte frumoasă, parcă Dumnezeu face tot în ciuda dușmanilor, e soare, eu sunt la stațiunea bătrânilor, la Mamaia”, a declarat omul de afaceri Ion Fugaru, pentru Gorjeanul. Ex-primarul orașului Târgu-Cărbunești, Mihai Mazilu și fostul vice Ion Fugaru au fost duși de jandarmi, în noaptea de miercuri spre joi, în baza unui mandat de aducere, în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Cei doi au fost audiați într-un dosar, în calitate de martori. ”Cele două persoane au fost citate în calitate de martor, la Parchetul Curții. Este un dosar în curs de soluționare, nu-i privește pe dânșii. Au fost citați, s-a dispus procedural și ulterior s-a trimis mandat de aducere”, a declarat, pentru Gorjeanul, Elena Mergeane, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Vizat în această cauză ar fi patronul unei firme de impresariat artistic din București, care în perioada în care Mihai Mazilu și Ion Fugaru conduceau primăria, ar fi adus pe scenă artiști, în cadrul evenimentului intitulat ”Zilele Orașului Târgu-Cărbunești”. Călătoria pe care foștii edili ai orașului Târgu-Cărbunești, Mihai Mazilu și Ion Fugaru, au făcut-o împreună, cu mașina Jandarmeriei, a dus la împăcare. Cei doi nu vorbeau din 2011. Dosarul în care au fost audiați a fost deschis în baza unui denunț, privind fapte care ar fi fost comise în 2008, de reprezentanții unei firme de impresariat care au adus pe scenă artiști în cadrul Zilelor Orașului Târgu-Cărbunești.  ”A fost vorba de un denunț făcut pentru niște contracte semnate de mine și de el, de acum zece  ani. Nu știu cine a făcut denunțul. Au fost firmele de impresariat pentru artiști, din București. Am fost în aceeași mașină cu Mihai Mazilu. Au reușit jandarmii și procurorul  ce nu au reușit alții, să ne aducă împreună, să vorbim, să îngropăm securea. Chiar e amuzant să mă întrebi după zece ani de niște contracte, cum le-am semnat. Eu am niște chitanțe, dar nu am niciun fel de vină. Nici nu mai știu cine a cântat atunci. În toată problema aceasta, nu avem nicio implicare. Nu știu de ce la Constanța. Au venit jandarmii, au prezentat mandatul, am spus să aștepte 20 de minute, mi-am făcut duș, m-am îmbrăcat și când am ajuns la mașină, au deschis ușa în spate, dar era întuneric. L-am auzit pe Mihai Mazilu «să trăiești, tată». Pentru mine a fost un șoc. Noi nu vorbeam din ianuarie 2011. Și doamna procuror s-a pus pe râs când a auzit, a zis că ne vede oameni bătrâni”, a mai declarat Ion Fugaru.
L.F.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here