De Crăciun, Copiilor rovinăreni le sunt îndeplinite dorinţele

442
rovinariAutorităţile locale ale oraşului Rovinari vor organiza în data de 17 decembrie un spectacol grandios de colinde la care vor participa grupuri de colindători ale unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului, cât şi membrii Clubului Elevilor în localitate.

La finalul concursului, colindătorii vor primi numeroase cadouri, iar în cadrul spectacolului, Primăria Rovinari promite un moment special. „La sania cu reni ai lui Moşi Crăciun de pe Bulevardul Minerilor, copiii din oraş au avut posibilitatea să-şi pună scrisorelele pentru Moşul, iar până în ziua spectacolului, vom deschide o parte dintre ele şi vom încerca să fim nişte soli ai Moşului, îndeplinindu-le dorinţele copiilor, în funcţie de posibilităţi”, ne-a declarat Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului.

Renii lui Moş Crăciun se află pe bulevardul din centrul oraşului încă din data de 1 decembrie, când iluminatul festiv a fost aprins. Podoabele care au fost montate pe stâlpii din oraş şi pe străduţe, sunt aceleaşi ca şi anul trecut, singura investiţie făcută fiind pentru cumpărarea bradului. Acesta are o înălţime de 11,5 m şi a costat aproximativ 70.000 lei.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here