De ce „DANAIDE”?

229

1) Aceasta este una din întrebările puse de unii exegeţi ai statuarei brâncuşiene, DANAIDELE ocupând, în economia ei, un loc aproape neelucidat de autor. Ce poate fi comun între milenarul mit grecesc al celor 48 (în alte legende vorbindu-se de 49) de fiice ale lui DANAOS (DANAUS), Regele Libiei şi, mai târziu, al Argosului, pedepsite pentru „vina” de a-şi fi ucis soţii în noaptea nunţii – ele vrând să rămână fecioare – şi obsesia lui Brâncuşi de a da forme plastice acestora? Or, să fie, aşa cum cu obstinaţie susţinea reputatul brâncuşiolog, Ion Popgorilovschi, o „dodie” obscură, potrivit principiului Demiurgului că „sculptura mea e apa însăşi”, atât destinul Danaei, cât şi al Danaidelor fiind legat de elementul acvatic? Căci mai spunea pasionatul hermeneut: „Configurările plastice brâncuşiene cu nume mitologice dispărute – Naiada, Danae, Danaidă – se vădesc solidare în a exprima domnia timpurie, în opera sculptorului, a imaginarului acvatic”, temă abordată şi de Auguste Rodin („Danaidă”, 1885, marmură), şi – mai târziu – de Marcel Gili („Danaidă”, 1958) ş.a. Inclusiv „ochii pogonizi”, „obsesie plastică a ochiului”, îşi au începutul în ochii Danaidelor şi ai lui Narcis”…., „larg arcuiţii ochi ai sculpturii brâncuşiene, oriunde ar apărea ei – ca ochi de Danaidă, de Narcis sau altfel – sunt deopotrivă cauzaţi (determinaţi generativ) de ceea ce am numit imaginaţie materială acvatică a artistului, implicit de empatia oglindirii eului în apă”, atestând printre altele, „aderenţa intimă la starea apei aflate în continuu rulaj, în neistovita lucrare asupra formelor învăscute în ea”. Vorba rafinatului Dan Botta: „Pământul e o Danae fără saţiu sub aritmetica ploaie a luminii, violată, fascinată, saturată de aurul spaţiilor, de percusiunea eternă de lumină… În transparenţa de oglindă a nopţii, ne lăsăm pradă acestei ploi cosmice, acestui spaţiu „dorifor”…”

Iată un motiv pentru care am putea zice: „Pantha Rhey”, ca apa, dar Nereidele, Danaidele şi Pogonidele Demiurgului de la Hobiţa-Gorj vor rămâne veşnic în istoria artelor plastice moderne. Evidenţă subliniată şi de Doina Lemny: „Danaida, Danae, Naiada sunt teme recurente dintr-o serie căreia îi aparţine şi Narcis.” „Mitologic – constată Ion Pogorilovschi – Narcişii şi Danaidele au în comun elementul acvatic, care, pus în relaţie cu privirea, oglindeşte şi e oglindit…” („Constantin Brâncuşi”, Oxus, Paris, 2005).
2) Cele afirmate mai sus sunt confirmate şi de „glosările” filosofului german OSWALD SPENGLER în „Frühzeit der Geschichte” (Epoca timpurie a istoriei lumii) din care aflăm: „Şi în Rigweda există o divinitate DÁNU… Acest cuvânt reprezintă apa primordială. O prescurtare a acestui nume pare să fi fost DA’, care a supravieţuit în cuvântul DEMETER, divinitatea greacă, mama DA, iniţial, însemnând zeiţă a apei (Wassergöttin). În Bali întâlnim o DANU, care este venerată ca divinitate acvatică.”
3) Surprize vin din spaţiul indonezian-malaezian: a) „În cinstea zeiţei mării, DEWI DANAU, a fost ridicat „Templul capului de stâncă”; un astfel de templu îl găsim şi în Pura Ulun DANAU Bratan, unde zeiţa adorată este tot DEWI DANAU, cunoscută şi sub numele de DANU/DANAW, de origine sanscrită, având rădăcină indoeuropeană, aceeaşi care stă la baza cuvântului DEUS (latin)”;
b) În spaţiul menţionat, DANAU înseamnă LAC (APĂ), componente onomastice găsite şi în hidronimele: Don, Donau, Danubiu, Dniepr, Dniestr Dunăre ş.a.m.d.
Aşadar, am putea conchide: prin seria DANAIDELOR, Constantin Brâncuşi a recreat, într-un registru absolut original, mitul DANAIC, mit încărcat atât de filozofie, cât şi de poezie, miticile Danaide fiind în Argos slobozitoare de izvoare, preocupându-se iniţiatic de fertilizarea solului pelasgic, „butoiul danaidelor” fiind, într-un fel, simbol al luptei neîncetate cu seceta, iar apa rotunjeşte piatra, făcând-o „ochi al timpului” (el evenimentelor).
Dumitru Dănău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here