Dan Nistor: „Am crezut că putem întoarce scorul”

462

Dan Nistor a fost cel care a înscris golul victoriei pandure din meciul cu Dinamo, mijlocașul gorjenilor fiind, greu de crezut pentru mulți, la prima reușită personală din această stagiune.
Jucătorul împrumutat de la Evian spune că victoria a arătat forța mentală a jucătorilor, care au avut puterea de a întoarce un scor care le era defavorabil la un moment dat. În același timp, Nistor spune că nu s-a gândit încă la viitorul său după expirarea împrumutului: „Am vrut să ne demonstrăm nouă că atunci când avem meciuri importante reuşim să ne adunăm şi că avem valoare. Caracterele puternice se văd în momentele grele. La pauză, noi am crezut că putem întoarce scorul. Sincer vă spun, dacă nu credeam asta nu mai ieșeam pe gazon. Cu câteva transferuri bune am putea face o figură frumoasă în sezonul care urmează. Deocamdată nu mă gândesc ce voi face din vară. Întâi să salvăm echipa de la retrogradare, apoi voi vedea ce am să fac”, a declarat decarul echipei gorjene.
Contestat de fani în mai multe dintre meciurile disputate la Târgu-Jiu, Dan Nistor a ales o modalitate originală de a sărbători primul său gol pentru Pandurii din acest sezon: ”M-am așezat lângă spectatori pentru că, în majoritatea meciurilor, ei m-au înjurat și am vrut să văd și eu cum este lângă ei, acolo. M-am uitat în stânga, în dreapta, voiam să văd cum este. Oricum, eram foarte fericit pentru că marcasem!”, a declarat jucătorul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here