DADR Gorj sancţionează!

532

Vreme de cinci zile, inspectorii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj au efectuat o serie de controale în pieţele agroalimentare, în depozitele en-gross, precum şi în unităţile cerealiere şi pe mijloacele de transport a acestor produse.

Astfel, în pieţele agroalimentare au fost verificaţi 14 operatori economici, din care 9 persoane juridice. În urma verificărilor, s-au aplicat două avertismente şi o sancţiune contravenţională, în valoare de 1.000 RON.

Din depozitele en-gross, au fost confiscate 440 kg de fructe şi legume, în urma controlării a cinci operatori economici. Unuia dintre aceştia i-a fost aplicată şi o amendă de 500 RON. Principalele nereguli constatate în depozite se refereau la neetichetarea fructelor şi a legumelor, lipsa documentelor de provenienţă, precum şi comercializarea unor cantităţi mai mari de produse decât cele înscrise în documente.
Un număr de trei avertismente au fost aplicate în urma controlării de către inspectorii DADR Gorj a şase magazine de comercializare cu amănuntul din municipiul Târgu Jiu. Tot pe filiera cerealieră au fost verificate 137 de mijloace de transport, însă n-au fost constatate nereguli.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here