Cursuri doar de dimineaţă pentru elevi

534

Potrivit unui proiect de lege, elevii din ciclul primar şi gimnazial ar urma să aibă ore numai de dimineaţă. Acolo unde este posibil, acest lucru s-ar aplica şi elevilor de liceu.

Iniţiatorii proiectului spun că, în prima parte a zilei, elevii se concentrează mai ușor, rețin mai bine informațiile și au un randament mai bun. În plus, dacă învață după-amiaza nu își potrivesc programul cu părinții lor, fapt care ar genera numeroase neînțelegeri în familie. Tocmai de aceea, toţi elevii din învăţământul primar și gimnazial ar trebui să înveţe numai dimineața, fapt ce ar duce la maximizarea randamentului acestora. ”În schimbul 2, ei merg deja obosiți la școală, prânzul devine cină, iar temele se fac noaptea târziu. Inițiativa asigură egalitate de șanse, deoarece consider că nu este corect ca unii copii să învețe dimineața și alții după-amiaza, având în vedere că toate studiile de psihologie și pedagogie arată eficiență maximă a elevilor între orele 8.00 – 13.00”, se arată în expunerea de motive a proiectului. Legea a fost adoptată de către deputați, însă aceștia au recunoscut că în acest moment, în școlile de la noi, nu sunt săli suficiente astfel încât toți elevii să învețe dimineața. Legea va intra și în dezbaterea senatorilor, care vor avea votul final. Dacă va intra în vigoare, prevederea ar urma să fie aplicată din anul şcolar 2018-2019.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here