Mierea este o substanță zaharoasă, vâscoasă, semilichidă, produsă de albine din nectar și mană, cu ajutorul invertazei. Definiție de-a dreptul urâtă și sec-exactă!
Sursele mierii sunt două: nectarul florilor – oferă mieri monoflore ori poliflore – și mana (1).
Calitatea mierii depinde de: solul în care cresc plantele nectarifere, de specia acestor plante, de durata culesului (2), de cantitatea de apă pe care o conține, de manipulările din timpul recoltării, depozitării și comercializării etc.
Caracteristicile fizice ale mierii: gust dulce, caracteristic; este vâscoasă; are miros caracteristic, în funcție de sursa provenienței; are densitatea medie de 1,417 la temperatura de 200 C, cu variabile între 1,39 și 1,44; culoarea – în funcție de pigmenții surselor de proveniență; este puternic higroscopică; cristalizează mai grosier ori mai fin, în funcție de cantitatea de apă conținută; conține fine urme de lăptișor de matcă și de polen; este termosensibilă – supusă la temperaturi de peste 400 C, începe să-și piardă calitățile inițiale (3); este fotosensibilă (4) (Biachi, 1989).
Compoziția biochimică a mierii: 17,2% apă, aminoacizi – sub 1% din substanța uscată a mierii, 81,3% glucide, enzime (peste 800, cunoscute), hormoni, acizi organici, lipide, substanţe antibiotice, inhibină, factori antigerminativi, pigmenţi, compuşi aromatici, urme de polen și de lăptișor de matcă (Bonaga et al., 1983; Gonnet et al., 1989; Andriţoiu, 2002, 2004, 2006).
Glucidele din miere (95-96% din substanţa uscată a mierii), sunt reprezentate de glucoză – 32,8%, fructoză – 38,45%, maltoză – 3,79%, zaharoză – 5-7%, alte zaharuri.
Aminoacizii din miere sunt determinați prin metoda fotocolorimetrică (Bianchi, 1989), cantitatea lor totală fiind redusă: lizina, histidina, treonina, arginina, serina, metionina, acid glutamic, izoleucina, prolina, glicina, alanina, cisteina (Andriţoiu, 2006). Proteinele din miere se găsesc în cantităţi reduse de 0,15-0,70%; conţinutul și cantitatea lor diferă în funţie de provenienţă.
Mineralele din miere: fier 16 mg%; cupru 0.08 mg%; mangan 0.2%; siliciu; clor 19 mg%; calciu 11 mg%; sodiu 11 mg%; potasiu 31 mg%; sulf 5 mg%; fosfor 0.9 mg%; vanadiu; zirconiu; titan; nichel; cositor; plumb; argint, aur, bismut; strontiu (Capolongo, 1997; Alphandery, 1989; Andriţoiu, 2006; Andrițoiu și Andrițoiu, 2010).
Vitaminele din miere: vitaminele din gama B (B1-tiamina, B2-lactoflavina, ovoflavina, riboflavina, B3-PP, B5-acid pantotenic, B6-piridoxina, B9-acid folic, B12-ciancobalamina), vitamina C; toate vitaminele liposolubile: provitamina A; vitamina D; vitamina E (urme); vitamina K (urme) (Andriţoiu, 2006).
Enzimele din miere: au fost identificate peste 800 de enzime, cele mai importante fiind: diastaza, invertaza (5), sucraza, zaharaza, catalaza, fosfataza acidă, peroxidaza, superoxid dismutaza (SOD); glucozidaza (a şi b), acetiltransferaza, citocrom oxidaza, tirozinaza, monofenol monooxigeza, glicozil-transferaze, lipaze, sucraze, oxidaza acidului ascorbic, inhibina etc. (Vecchi et al., 1969; Andrițoiu, 2006).
Acizi organici din miere: acetic, butiric, citric, formic, maleic, oxalic, piroglutamic, lactic, succinic, glicolitic, 2 sau -3 fosfogliceric, a-cetoglutaric, piruvic, tartric (Andriţoiu, 2006).
Compuşi aromatici din miere: carbonili, precum formaldehida, aldehida acetica, izobutiraldehida, butiraldehida, acetona, metiletilcetona; alcooli: izopropanol, etanol, 2-butanol, 4-propanolol,3-pentanol, izobutanol, 3-metil-2-butanol, 3-metil-1-butanol, n-butanol, alcool B-metilic, 2-metil-1-butanol, alcool feniletilic, alcool benzilic; esteri: formiat de metil, formiat de etil, eter dietilic, diverse (Andriţoiu, 2006). Lipide din miere, ca acizi: palmitic; stearic; linoleic; oleic; lauric; miristoleic; stearic; linolenic (Cirili et al., 1973; Andriţoiu, 2006).
Factori antibiotici și antigerminativi: mierea este antiseptică. Încă din 1906, într-o lucrare remarcabilă, de nomenclatură, efectuată asupra florei bacteriene a stupului, G. F. White a arătat că mierea este un produs perfect steril şi că nu conţine nici o formă vegetativă bacteriană. Mult mai târziu, a fost confirmat acest rezultat prin analize bacteriologice de o mare acuratețe. Mierea naturală proaspătă, bogată în catalază, eliberează în soluţie o cantitate mică de peroxid de hidrogen, având astfel o anume valoare antibiotică (Snowdon et al., 1996, 1999).
Factori de creștere: majoritatea lor provin din polen, apilarnil și lăptișorul de matcă (Gonnet, 1989; Harnaj, 1989; Neacșu, 2002; Andrițoiu, 2004, 2006 etc.).
1 – Mierea numită a fi de mană, provine din substanțele zaharoase secretate de lachnide (lecanide) care înțeapă frunzele unor specii de copaci – brad, stejar, salcie etc., rețin proteinele și elimină glucidele, care sunt recoltate de albine și, cu intervenția invertazei, sunt transformate = în miere; mierea de mană este cea mai remineralizantă miere.
2 – Culesurile bogate oferă mierii de o calitate mai redusă față de culesurile moderate sau sărace: timpul de prelucrare, care reduce cantitatea de apă din nectar fiind mai scurt, mierea fiind mai săracă enzimatic.
3 – Temperatura internă a coloniei de albine în timpul culesurilor de nectar este de 37 grade C; a se corela cu temperatura optimă a corpului omenesc.
4 – Mierea este produsă în întunericul stupului. Expusă luminii solare directe, calitățile sale se depreciază.
5 – Invertaza, la un pH de 6-6,8, scindează zaharoza în glucoză şi fructoză, într-un raport de 1:1. Provenienţa ei în miere este numai în mică parte din nectar, ea provenind majoritar din secreţiile glandelor hipofaringiene ale albinelor mai vârstnice de 21 de zile.
Așadar: Să curgă miere pentru noi toți, după cum spuneau romanii! Mult bine întotdeauna!
Material informativ realizat de reprezentanții CENTRULUI MEDICAL DE APITERAPIE ,,VASILE ANDRIȚOIU” din localitatea Bălănești, Județul Gorj
