Cura cu prune, un excelent laxativ

871

Consumate în starea lor naturală, în cure de câteva săptămâni, prunele conţin vitamine şi minerale, facilitând eliminarea toxinelor, purificarea ficatului şi creşterea rezistenţei organismului. Prunele sunt o sursă importantă de provitamina A, dar cu un procent destul de scăzut de vitamina C.

Conţin foarte multă apă, zaharuri, acizi organici, protide, mucilagii, celuloză, vitamine (A, B1, B2, C), sodiu, potasiu, calciu, fier, mangan, potasiul. Acesta din urmă menţine activitatea normală a sistemului nervos. El are rol în a îndepărta oboseala şi în păstrarea agerimii intelectului.

Prunele deţin proprietăţi, depurative, laxative, emoliente, stimulente nervos, dezintoxicante şi decongestionante la nivel hepatic. Consumul lor relaxează ţesuturile, diminuând starea de inflamaţie.

Este indicat ca prunele să se consume cu 30 de minute înainte de mesele principale. Se poate bea şi suc proaspăt de prune, un pahar înainte de masă. Pentru a obţine un efect laxativ, e suficient consumul a 8-10 prune consumate dimineaţa, pe stomacul gol, la începutul mesei. Timp de trei zile pe săptămână se pot face cure dacă suferiţi de: aterioscleroză, obezitate, hipertensiune şi reumatism. În aceste 3 zile se consumă numai prune. Prunele mai sunt recomandate în anemie, surmenaj, gută, constipaţie, intoxicaţii alimentare, colici biliare, dischinezie biliară şi hemoroizi. Decoctul de prune uscate este ideal datorită efectelor diuretice şi laxative, dar şi pentru decongestionarea ficatului.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here