Cum prevenim cârceii sau crampele musculare

526
picioareFoarte multe persoane s-au lovit de neplăcerile şi durerile chinuitoare ale cârceilor. Aceste contracţii musculare sunt nemiloase şi de cele mai multe ori apar în momente total nepotrivite – în timpul somnului, cand esti la volanul masinii sau când înoţi. Deşi nu sunt o afecţiune serioasă, privind situatia din acest unghi, carceii ne pot pune uneori viaţa în pericol, motiv pentru care trebuie să învăţăm să îi prevenim.

Carceii sau crampele musculare sunt încordări involuntare ale muşchilor apăruţi din cauza lipsei de magneziu şi calciu şi se propagă în zona picioarelor, a gambelor, a degetelor, a coapselor sau a muşchilor posteriori. Aceştia sunt favorizaţi de o viaţă sedentară, de statul în picioare sau de efortul excesiv. Metode de prevenire a cârceilor:
Consumă alimente bogate în calciu
Cârceii pot fi preveniţi în primul rând printr-o dietă alimentară bogată în calciu şi magneziu. Aceste minerale pot fi luate sub formă de medicamente, însă se pot asimila şi din alimente, după cum urmează:
Calciul este conţinut de: lapte, iaurt, brânză, spanac, brocoli, migdale, soia şi orez, legume verzi, somon şi smochine. Magneziul este conţinut de: cacao, germeni de grâu, soia, migdale, ciocolataă alune, nuci, pătrunjel, banane, prune şi spanac. Câte o linguriţă de miere mâncată după fiecare masă vă ţine la distanţă cârceii.
Hidratează-ţi corpul
De asemenea, pentru prevenirea cârceilor, este nevoie de o hidratare puternică aşa că încearcă să bei cât mai multe lichide zilnic.
Fă mişcare fizică
Nu sta prea mult pe scaun, dar nici în picioare. 20 de minute de mişcare fizică zilnic te vor scăpa de cârcei.
Masează-ţi periodic zonele afectate
Mergi la saună dacă ai posibilitatea, iar atunci când faci baie în cadă, pune în apă 3 – 4 aspirine efervescente şi masează locurile în care apar de obicei durerile. De asemenea, după baie masează-ţi picioarele cu o linguriţă de ulei de măsline în care ai adăugat 2 – 3 picături de ulei de lavandă sau arnică.
Fereşte-te de frig
În sezonul rece, cârceii apar mult mai des în zona membrelor inferioare din cauza frigului. De aceea, este indicat să porţi încălţăminte adecvată, să nu mergi desculţ pe gresie şi să nu stai cu picioarele în apă rece.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here