Cum îţi revii după sărbători

630

cum iti revii dupa sarbatoriDe Sărbători cei mai mulţi dintre noi mâncăm mult mai mult, iar unii chiar exagerează. Dar pe de altă parte, poţi să îţi revii rapid după mesele copioase de sărbători şi să te întorci la obiceiurile sănătoase de mai devreme.

Ceea ce este foarte important în revenirea la alimentaţia normală sunt ambiţia şi evitarea unui mod de a gândi radical, în alb şi negru.

Iată câţiva paşi numai buni de urmat ca să îţi revii după festin:

Consumă multe lichide

Primul pas de care trebuie să ţii cont, după supraalimentare, este să bei apă, încă de dimineaţă. De multe ori, o mare parte din greutatea acumulată în urma excesului alimentar este cauza retenţiei de apă, deci eliminarea acesteia din corp este de mare folos.

Deci, pentru a preîntâmpina deshidratarea, măreşte cantitatea de băuturi fără cafeină consumate timp de o zi sau două, după terminarea perioadei de supraalimentare. Dar pentru o hidratare normală nu e nevoie doar de consumul apei, ci poţi consuma lichide care provin din fructele şi sucurile de fructe, lapte, legume, supe, ciorbe etc.

Foarte important, este consumul de sare, mare atenţie deoarece sarea este responsabilă de cantitatea de sodiu din organism şi pentru retenţia de apă.

Nu te înfometa

După o perioadă în care ai exagerat cu mâncatul, te determină ca imediat în zilele următoare să urmezi o dietă destul de săracă în calorii. Deşi o astfel de abordare pare destul de normală la prima vedere, aceasta îţi va da metabolismul peste cap.

Consumă mai multe proteine

Proteinele accelerează puternic metabolismul, şi astfel la arde caloriile în exces. Deci fii atent şi la ce mănânci nu doar la cantitate, deoarece înfometarea nu este o soluţie tocmai bună pe termen lung pentru a pierde din kilograme.

Mişcarea este soluţia

După perioada de sărbători, persoanele care vor să dea jos kilogramele acumulate, merg la sala de sport şi trag de fiare la nesfârşit, ca drept pedeapsă pentru excesele culinare. Antrenamentul de forţă este o modalitate ca să revii la normal, deoarece elimină zahărul (glicogenul) din muşchi mai repede decât aerobicul. Dacă alimentele pe care le-ai consumat au fost pline de carbohidraţi, atunci exerciţiile de forţă vor fi benefice în arderea depozitelor de glucide.

Evită alcoolul

Alcoolul ştim că are calorii goale, dar perturbă judecata şi în ceea ce priveşte alegerea alimentelor. Dacă eşti într-o anumită situaţie în care consumul de alcool nu poate fi evitat, încearcă să nu consumi mai mult decât un pahar şi după aceea bea apă.

După sărbători nu este atât de uşor să-ţi revii, dar nici atât de greu pe cât avem impresia.

Trebuie doar mai multă ambiţie şi o oarecare disciplină în alimentaţie. Având la dispoziţie câteva sfaturi nu-ţi mai rămâne decât să revii la silueta de anul trecut. Succes!

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here