Cum combaţi durerile reumatismale

300

4Durerile reumatismale sunt de nesuportat de cele mai multe ori, şi în acele momente primul lucru care ne vine în minte este să apelăm la pastile care să ne reducă suferinţa. Dar foarte importantă în acest sens este şi alimentaţia ce ne ajută să avem o calitate a vieţii mulţumitoare.

Bolile reumatice fac parte din bolile inflamatorii cronice şi dureroase care fac rău oaselor, articulaţiilor, muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor. Persoanele care au această problemă prezintă şi dureri în special în sezonul rece. Pentru ameliorarea sau prevenirea acestei afecţiuni există o serie de posibilităţi de a veni în sprijinul persoanelor în cauză. Există anumite alimente care pot curma din suferinţele acestei boli.

Legumele, cât mai des consumate

reaumatismDacă vei consuma cât mai multe legume crude nu vei avea prea mult de-a face cu durerile reumatismale. Eficiente în acest sens s-au dovedit a fi sucurile proaspete rezultate din diferite legume care reduc din intensitatea acestei boli.

– Cartoful trebuie consumat de persoanele care au reumatism deoarece elimină toxinele. Înainte de masă e bine a se consuma o lingură de suc de cartof.

– De câteva ori pe săptămână recurgeţi la consumul verzei, conopidei şi broccoli deoarece au rolul de a împiedica distrugerea celulelor cartilagiilor.

– o rădăcinoasă cu proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene este hreanul; consumat crud.

– Păpădia şi urzicile reduc din intensitatea durerilor.

Cât mai mult peşte

Datorită prezenţei acizilor Omega 3 din peşte, acesta trebuie consumat cât mai des fiind benefic în diminuarea durerilor de la nivelul încheieturilor.

Dar, consumul de carne trebuie limitat deoarece se consideră un sprijin alimentar al infecţiilor din organism.

Sfat: alege pentru consum hering, macrou, sardine, ton şi somon deoarece conţin cantitatea cea mai mare de acizi graşi Omega 3.

Ulei de măsline

Uleiul de măsline este şi el la fel de bun contra durerile reumatismale. Din această cauză se recomandă a fi consumat fie în salate sau în diferite preparate în fiecare zi.

Sfat: Optează pentru uleiul de măsline superior. Consumă-l în stare naturală, fără să-l adaugi în procesul de fierbere sau prăjire.

Ce mai e bun împotriva reumatismului

Pentru a înlătura durerile provocate de această afecţiune specialiştii mai recomandă consumul nucilor, seminţelor de floarea-soarelui, laptelui crud, laptelui bătut, sucul de portocale şi de grapefruit.

Mişcarea şi ea destul de eficientă!

Mersul pe jos, fizioterapia, băile calde din plante sunt unele dintre variantele la care trebuie să apelezi dacă suferi de această afecţiune.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here