Cum combatem oboseala

333

obosealaOboseala este din ce în ce mai frecventă în zilele noastre. Cauzele sunt multiple. Pe primul loc ar fi efortul psihic, urmat de stres şi un ritm de viaţă accelerat şi finalizând cu alimentaţia haotică şi lipsa somnului.

Specialiştii spun că lipsa celor şase-opt ore de somn pe noapte sunt chiar prima cauză a oboselii.

Lipsa somnului duce la confuzii în concentrare, iar cu timpul, la afecţiuni grave de sănătate. O soluţie salvatoare ar fi să te debarasezi de toate obiectele electronice care te însoţesc zi de zi, din dormitor. De la calculator, televizor şi telefon mobil.

O altă problemă, considerată un impediment în a dormi noaptea este sforăitul şi apneea nocturnă. Astfel de probleme pot declanşa accidente vasculare, anumite afecţiuni cardiace, dar şi oboseală cronică. Rezolvarea acestor probleme este la medic, la care trebuie obligatoriu să mergi.

Alimentaţia haotică, dietele repetate, sărace în calorii sunt o altă consecinţă a oboselii. Dacă nu are combustibil, organismul nu poate funcţiona normal, iar combustibilul este o alimentaţie sănătoasă. Ţine o evidenţă a ceea ce consumi, creşte aportul ingredientelor sănătoase care aduc zaharuri şi proteine corpului.

Cafeaua băută în exces este o altă cauză. Dacă pentru moment este ideală deoarece te încarcă cu energie, cafeaua consumată în exces provoacă şi oboseală. Se recomandă să bei cafeaua puţin îndulcită cu zahăr, care este principala sursă de energie a organismului.

Deshidratarea este o altă cauză a epuizării fizice şi incapacităţii de concentrare. Un alt indiciu al deshidratării este somnolenţa. Deshidratarea poate apărea indiferent de anotimp, deoarece necesarul de lichide al organismului este aproape constant, indiferent de anotimp.

Lipsa exerciţiilor fizice şi sedentarismul sunt şi ele părtaşe oboselii. Lipsa mişcării fizice în aer liber, face ca organismul să întâmpine un obstacol în a face faţă efortului, fie că este unul fizic sau unul intelectual. Ideea este, ca cel puţin o jumătate de oră să mergeţi pe jos. Puţină mişcare va fi pentru organism o baterie cu energie şi cel mai bun antidot contra oboselii. Efectele se văd imediat şi sunt resimţite mult timp.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here