Cultura gorjeană, în doliu

339

Autorităţile judeţului regretă trecerea în nefiinţă a Marelui regizor Sergiu Nicolaescu. În vârstă de 82 de ani, a încetat din viaţă, joi, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat din 26 decembrie şi recent fusese operat de peritonită. În urmă cu câteva săptămâni, marele Maestru se mândrea că este gorjean, el primind titulatura de Cetăţean de Onoare al municipiului Târgu-Jiu, fiind prezent de asemenea şi la inaugurarea Cinematografului din municipiu care îi poartă numele, „Sergiu Nicolaescu”. Regizorul nu va fi înhumat la Târgu-Jiu, loc în care şi-a ridicat din timpul vieţii un loc de veci. Cavoul artistului se află în incinta Cimitirului Municipal, şi este îngrijit de municipalitate de o lungă perioadă de timp.

Sergiu Nicolaescu era internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, fiind operat de peritonită în 28 decembrie.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias a anunţat printr-un comunicat de presă că: “în ultimele 48 de ore în evoluţia domnului Sergiu Nicolaescu au apărut complicaţii cardiace şi pulmonare severe care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat şi care au condus la deces, 3 ianuarie 2013, ora 8,20”. Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu căzuse în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.

“Sergiu Nicolaescu a scris o pagină în istoria Cinematografiei Româneşti”
Oamenii de cultură din Gorj sunt profund afectaţi la primirea veştii tragice, privind moartea lui Sergiu Nicolaescu. “Da, am auzit de vestea aceasta năpraznică. Păcat că am pierdut o mare personalitatea a României”, a precizat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. De asemenea şi Ion Cepoi a fost copleşit la aflarea veştii. „Sunt oameni şi artişti foarte greu de înlocuit. Şi Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre aceştia, greu de înlocuit deoarece cariera domniei sale a reuşit să îmbine activitatea de regizor, cu cea de scenarist, cu cea de actor, scriitor. A fost una dintre persoanele marcante ale Revoluţiei de la 1989. A scris o pagină în istoria cinematografiei româneşti. Vestea morţii chiar m-a copleşit şi îmi stăruie în minte prezenţa domniei din momentul în care a fost făcut Cetăţean de Onoare al Târgu-Jiului la sediul primăriei şi mai îmi stăruie în minte acel rămas bun din Parlament, parcă prevestitor, oarecum Sergiu Nicolaescu bănuia ceva”, a precizat directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii, Ion Cepoi.
Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu-Jiu, în data de 13 aprilie 1930. A absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti ca inginer mecanic, iar după absolvire a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic “Alexandru Sahia”.

Nicolaescu: „Sunt mândru că sunt gorjean”
Lui Sergiu Nicolaescu i s-a înmânat pe data de 6 decembrie titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Târgu-Jiu. Distincţia i-a fost oferită în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local, de către primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.
Marele regizor s-a declarat impresionat de gestul făcut de autorităţile locale şi a mărturisit că este mândru de faptul că s-a născut la Târgu-Jiu. „M-aţi impresionat. Prin gestul dumneavoastră, prin tot ceea ce aţi făcut. E mare lucru. Mă pot mândri cu domniile voastre şi nu vă voi uita niciodată. Ceea ce am făcut în viaţă, în primul rând a însemnat muncă; am făcut peste 60 de filme, am 135 de milioane de spectatori în România, am peste 1 miliard de spectatori în lume şi cu toate aceste lucruri dumneavoastră vă puteţi mândri ca gorjeni şi ca olteni pentru că întotdeauna am spus că sunt născut în Târgu-Jiu, cu mândrie”, a declarat cineastul în luna decembrie. „Pentru mine filmul a însemnat ceea ce era mai important în viaţă, existenţa mea. Din păcate nu am familie, nu am strănepoţi, nepoţi, copii, dar am făcut multe, multe filme, dintre care sunt o serie întreagă de filme istorice româneşti şi străine şi mi-am făcut datoria pe care o simţeam şi pe care mi-am asumat-o faţă de românii mei. Spun acest lucru pentru că în toate filmele mele, absolut în toate, am rămas acelaşi patriot, acelaşi român, cum au fost şi străbunii mei care sunt înmormântaţi aici, în Târgu-Jiu. Vreau să vă spun că sunt mândru că sunt gorjean şi sunt fericit că am venit astăzi aici. E o zi rară, de mare mulţumire, pe care mi-aţi făcut-o cadou. Vă mulţumesc foarte mult”, a mai adăugat acesta.
Andrada Bărăitaru

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist şi producător de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), “Cu mâinile curate” (1972), “Osânda” (1976), “Ultima noapte de dragoste”, “Nea Mărin miliardar” (1979), “Ciuleandra” (1985), “Mircea” (1989), “Coroana de foc” (1990), “Triunghiul morţii” (1999), “Orient Express” (2004), “15” (2005), “Supravieţuitorul” (2008). Dacă filmul “Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost “Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.
Printre cele mai recente filme ale sale se numără “Ultimul corupt”, lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului “Poker” (2010). Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. El s-a numărat, totodată, printre cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.

MESAJ DE CONDOLEANŢE
Anul 2013 a debutat într-un mod cum nu se putea mai dureros. Vestea cutremurătoare a trecerii în nefiinţă a uneia dintre cele mai mari valori a României, maestrul Sergiu Nicolaescu, marchează finalul trist al unui capitol din istoria noastră. Un capitol care s-a întins peste generaţii, care a închegat spiritual poporul român şi care a însemnat mult mai mult decât un îndelung moment de aur al cinematografiei româneşti. O valoare adevărată nu va putea fi niciodată mărginită în limitele unui singur domeniu, influenţele creaţiei sale fiind imposibil de cuantificat. Stingerea din viaţă a maestrului Sergiu Nicolaescu va fi poate mai uşor de îndurat dacă privim la ceea ce a lăsat în urma sa. O stea a României s-a stins astăzi, însă maestrul lasă în urma sa o adevărată zestre culturală românilor, o bogăţie care nu va putea fi dată niciodată uitării. A fost un om extraordinar, un cineast fără egal, un coleg de la care am avut mereu ceva de învăţat. Vestea dispariţiei sale a fost un şoc pentru noi toţi, iar viaţa publică românească va fi mai săracă fără maestrul Sergiu Nicolaescu. Sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Victor Ponta,
Primul-ministru al Guvernului României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here