Toponimia comunei Glogova provine din limba slavă, „gloga” însemnând un fel de deal, o ridicătură cu arbuşti şi urme de piatră, care există la ieşirea Motrului de pe Cheile Glogovei.
Numele comunei atestă parţial vechimea ei, deoarece istoricii spun că există vestigiile unei cetăţi de apărare din vremea dacilor. Cele mai cunoscute amănunte legate de comuna Glogova şi de monumentul multisecular, numit Cula Glogovenilor, există de pe vremea lui Tudor Vladimirescu.
Unul dintre restauratori, profesorul Nicolae Duicu, trecut între timp la cele veşnice, spunea că actuala culă a fost construită pe temelia distrusă a unei fortăreţe vechi, aşezată anume în faţa atacurilor venite pe Cheile Glogovei în jos.
La Crainici, în apropierea staţiunii Bala, pe Dealul Comăneştenilor, Radu cel Frumos, fiul lui Vlad Ţepeş, şi-a construit un castel de lemn pe moşia primită de la tatăl său. Unul dintre învăţaţii Gorjului, Alexandru Ştefulescu, a făcut săpături la Glogova şi a găsit fragmente de ceramică foarte bine conservate, cu diverse inscripţii şi cu efigia meşterului olar. În jurul Culei a descoperit resturile pietrificate ale unui gard de apărare, care trebuie să fi fost gardurile primei construcţii ridicate cu sute de ani în urmă, atunci când moşia Glogovenilor aparţinuse boierilor Basarabi, întinzându-se de la Piscul Cloşanilor până la Izverna şi Prejna şi în jos pe Valea Motrului, până în apropierea oraşului Motru, moşie vecină cu cea a Mănăstirii Tismana. În zonă, amănuntele istorice se şterg unul câte unul. În prima construcţie, ale cărei ruine se află sub cea actuală, s-a născut şi a pierit os domnesc.
Negura istoriei
La sfârşitul lui aprilie, în anul 1464, la Glogova s-a născut Neagoe Basarab, fiul lui Pârvu Craioveanu, rudă a boierilor Glogoveni. Luptele pentru domnie obligau pretendenţii să-şi construiască adăposturi strategice. Prima construcţie avea sub ea trei tuneluri de refugiu: unul ieşea în biserica de lângă Culă, al doilea ieşea la fântână, iar al treilea era mult mai lung, trecând pe sub vadul râului Motru. În caz de asediu, castelanii se aprovizionau pentru rezistenţă şi fugeau dacă erau învinşi.
În acele vremuri aprige, pentru domnie se luptau doi veri primari: Vlad Călugărul şi Ţepeluş Vodă. Ţepeluş a venit să vadă pe mama lui Neagoe Basarab şi pe nepotul lui. Glogovenii erau stăpâni duri, iar slugile neascultătoare erau alungate de pe moşie. De la o asemenea slugă alungată a aflat Vlad Călugărul de vizita lui Ţepeluş la castel, unde l-a asediat, învingându-l. Ţepeluş a dat să fugă prin tunelul cel lung, dar robul alungat de Glogoveni, aflat în oastea lui Vlad Călugărul şi-a dus stăpânul tocmai la ieşirea din tunel. După o luptă grea şi sângeroasă, Vlad Călugărul i-a tăiat capul lui Ţepeluş Vodă. Glogovenii i-au găsit întâi capul domnitorului şi trei zile mai târziu, pe Motru în jos, trupul, după care l-au înmormântat creştineşte.
Domniţa Anca şi micul Neagoe au plecat noaptea, urcând dealul Gloga şi s-au oprit la Mănăstirea Sfântul Nicodim din Tismana, de unde a fost dusă în mare taină la Mănăstirea Bistriţa de la Horezu. La mănăstire, Neagoe Basarb a învăţat tainele ştiinţei domniei de la călugări. Drept urmare, el însuşi, când a ajuns Domn, a renovat Mănăstirea de la Tismana şi a ridicat pe cea de la Curtea de Argeş.
Istoria nu s-a oprit aici
La Glogova, Mihai Pătraşcu, uns Ban al Craiovei, a făcut, împreună cu Glogovenii, o mare petrecere. Fiul său, Mihai Viteazul, a trecut şi el pe la Glogova, în mare grabă, în timpul campaniilor militare de la Strehaia. Paul de Alep, marele cronicar, a elogiat sistemul de apărare al Culei de la Glogova, care avea să fie reconstruită de Tutore Vladimirescu, vătavul de plai al ultimului boier glogovean, Nicolae. El l-a descoperit pe Tudor, graţie unui preot, unchi al lui Tudor, pe care boierul Glogoveanu l-a cunoscut la Craiova. Copilul Tudor scria cu băţul pe rouă, iar boierul, impresionat de isteţimea lui, l-a trimis la şcoli militare, numindu-l mai târziu vătaf al Plaiului Cloşani şi judecător hotarnic. În biserica de lângă Culă au existat documente arhivate de vechii preoţi, care poartă sigiliul şi semnătura lui Tudor, toate aceste documente s-au transmis din generaţie în generaţie de preoţii din familia Zorilă.
La încheierea războiului din Rusia, Ştirbei Vodă îl numeşte căpitan de panduri pe Tudor Vladimirescu, iar acesta îşi cumpără pământ la Cerneţ şi îşi face şi el o culă acolo. Istoria timpului consemnează vânzări de vinuri, vite şi cereale în Ungaria şi Austria, intermediate de Tudor Vladimirescu, dar şi activitatea sa ca avocat.
Eşecul domniilor fanariote, conduce la mişcarea din 1821, la ceea ce lumea cunoaşte sub numele de Proclamaţia de la Padeş, în urma cărora Tudor Vladimirescu devine domnitor al României, însă moare asasinat. Sacrificiul său readuce în România domniile pământene.
Destinul Culei Glogovenilor întră în declin
Boierul Radu Vernescu câştigă în anul 1884 moşia şi Cula Glogovenilor la o partidă de cărţi cu un descendent rămas anonim. În 1887, după ce repară Cula, Vernescu o scoate la licitaţie împreună cu ce mai rămăsese din moşie. Statul român cumpără Cula şi o gestionează până la naţionalizare, pentru că după aceea, într-o succesiune de 35 de ani, Cula ajunge muzeu, sediu CAP şi apoi grajd.
În 1984, începe ultima restaurare, în care intră 27 dintre culele ruinate ale Olteniei, între care Culele de la Măldăreşti, Curtişoara, Cerneţ, Glogova şi Broşteni. Pentru Cula de la Glogova, Guvernul comunist a alocat 5000 de dolari, însă marele noroc al acestui edificiu s-a numit Marin Ştefanache, atunci director al Combinatului Minier din Motru şi ulterior ministru.
Restauratorii
Marin Ştefanache a avut inspiraţia să angajeze în minerit numeroşi meseriaşi de mare calitate. Fiecare dintre ei se pricepea la ceva. Nicolae Duicu fusese profesor, dirijor de ansambluri folclorice şi recunoscut ca mare iubitor de artă. Meseriaşii aleşi de el i-au urmat sfatul de a munci cinstit şi a intra în istorie, pentru că s-a lucrat numai cu materiale de calitate, iar ei, restauratorii, au trecut unul câte unul în nefiinţă, ultimul supravieţuitor, octogenar, fiind sculptorul Cornelie Picioruşi, a cărui casă din Cătunele poartă amprenta geniului său, la fel ca şi sculpturile în lemn de la Cula de la Glogova. Cornelie Picioruşi este tatăl cunoscutului lider democrat-liberal din Gorj, Vasile Picioruşi. Acolo unde a lucrat împreună cu răposaţii Gheorghe Năsărâmbă şi Ion Luca, arabescuri în plexiglas şi lemn.
Nu-mi reamintesc cu exactitate numele zidarilor, dar aceştia au avut de luptat cu impregnarea de sare din ziduri, care a condus la deteriorarea temeliei şi a coronamentului. Timp de cinci ani de zile s-a lucrat numai vara şi mai mult pe resurse proprii, cei 5000 de dolari alocaţi de Guvern, reprezentând aproximativ 10% din valoarea lucrărilor. Pentru ca totul să fie făcut ca la carte, s-au folosit planuri vechi aflate în biserică, dar trebuie spus că Securitatea a blindat tunelurile, ca să nu tenteze pe cineva la acţiuni de spionaj şi diversiune. Tunelurile au fost ecranate cu plăci de beton.
Paradisul din grădină
Închiderea tunelurilor a salvat 138 de arbori de diverse esenţe: salcâmi japonezi, platani uriaşi, plopi canadieni, nuci, arţari şi duzi. Revoluţia din decembrie 1989 a întrerupt lucrările, pentru că aici mai trebuiau construite o piscină, terenuri de volei, de tenis de câmp, 12 case de vacanţă, unde s-ar fi putut organiza o bază de tratament.
În grădina Culei Glogovenilor există un izvor termal sulfuros, cu proprietăţi superioare celui de la Bala. De-a lungul timpului, Cula Glogovenilor a traversat istoria, ajungând în aceste clipe în exploatarea comună a autorităţilor locale din Glogova şi a sindicatelor SNLO.
Datoria de credinţă
În 1969, un băiat de 13 ani reteza cu o coasă de 90, fânul care trebuia să ajungă hrană de vite pentru iarna care trebuia să vină. Atunci Cula era proprietatea CAP-ului, iar cel care trăgea cu coasa era subsemnatul. Ţin minte că a scăpat calul bunicului şi l-am prins cu ajutorul sătenilor aproape de Chei. Două zile după aceea, am suferit din cauza frigurilor de coasă. Cum să poţi uita mirosul esenţelor din paradis, în care astăzi se mai organizează doar de Ziua Minerilor câte o petrecere, cât va mai exista minerit în Gorj.
Constantin Bunilă
