Cu drag îmi aduc aminte

154

Sunt învăţător pensionar în vârstă de 79 ani, fiu de ţăran din satul Pocruia şi scriu acest articol de ce îmi amintesc de când eram copil şi până anul acesta. După ce m-am pensionat în anul 1995 după 62 de ani de activitate m-am apucat să scriu la ziarul meu drag Gorjeanul când am venit din judeţul Hunedoara unde am funcţionat ca învăţător în Ţinutul Pădurenilor.

Şi am scris la Gorjeanul şi mi-au fost publicate Monografia satului Pocruia şi Istoricul Şcolii unde prin alte convorbiri cu bătrâni satului şi studierea arhivei şcolii şi arhiva judeţului Gorj am aflat că pocruenii au fost clăcaşi pe moşia Mănăstirii Tismana până la Reforma domnitorului Alexandru Ioan Cuza când pocruenii au devenit proprietari cu pământ dat din moşia Mănăstirii. Prima şcoală pentru copiii din Pocruia a fost la biserica din Ogaşul Schitului şi din 1860 când în centrul satului Pocruia a fost construită o casă cu două încăperi, în care funcţiona o sală de clasă şi o încăpere pentru Primărie. În anul 1907 începe construcţia unui local de şcoală unde este acum Căminul cultural cu fonduri de la Ministerul Industriei Publice şi Cultelor unde am absolvit şi eu patru clase primare. În timpul îndepărtat de când îmi aduc aminte toată populaţia satului era îmbrăcată în costumaţia realizată din gospodăria fiecăruia ţesută la război din firele de in, cânepă şi din lâna oilor şi opincile din pieile porcilor. Pe timpul călduros se umbla desculţi iar încălţaţi cei care erau salariaţi: preotul, învăţătorul, primarul, notarul, perceptorul şi la hora satului şi sărbători restul populaţiei când îmbrăcau cămăşile, izmenele şi vestele din pânza ţesută de femei în război şi cojoacele, pieptarele şi căciulile din pielea ovinelor. Iar acum să scriu despre mine până a merge în anul 1941 elev la şcoala din sat. În apropierea casel mele aveam copii cu care mă jucam. Într-o zi la joacă fraţii Torel şi Ionel Foca m-au luat de mâni şi picioare şi m-au aruncat în şanţul plin cu apă. Într-o noapte în toamna anuui 1940 au făcut cu păcură legionarii sigla lor pe casa vecinei babei Ana Cocină care era la circa 1,5m distanţă de şanţul de scurgere de pe marginea şoselei. Şi a doua zi când am ieşit şi eu din casă să mă joc cu copiii m-a văzut baba Ana şi m-a întrebat dacă ştiu cine i-a mânjit casa cu păcură şi eu ca să mă razbun pe fraţii Foca, am minţit baba spunându-i că Torel şi Ionel a lui nenea Victor Foca. Şi când eu vorbeam cu baba, a venit cu vadra să ia apă de la fântâna cu cumpănă din centrul satului şi baba când a văzut-o a zis către Anica:
– Uite Anico ce au făcut afurisiţii tăi de copii că mi-au mânjit casa cu păcură şi după ce doda Anica a umplut vadra cu apă a zis:
– Lasă leliţo Ana că după ce duc apa acasă îi aduc să cureţe. Şi când a ajuns acasă le-a dat copiilor câte o ulcică din lut cu care să ia apă din şanţ şi câte un ciorap rupt din lână şi i-a pus să şteargă păcura, dar în zadar că nu reuşeau. Norocul lor a fost că trecea pe şosea croitorul Vasile Văcaru Salau şi a zis femeilor:
– De ce vă bateţi joc de copii să şteargă păcura că nu copiii au făcut şi daţi-mi o sapă că rezolv eu. Şi când a primit sapa a ras păcura de pe casă. A venit şi timpul ca în toamna anului 1941 să merg şi eu în clasa întâi la şcoală şi am avut cusuţi pantalonii din pânză de in ca şi cămaşa cusută cu motive naţionale, săcuiul din pânză de in ţesut de mama în război în care mi-a pus tatăl meu tăbliţa, penarul şi condeiul pentru scris în penar ca să nu se rupă şi pe 15 septembrie am mers cu tatăl meu în curtea şcolii ca şi alţi copii unde era o masă la care au venit directorul şcolii învăţător Matei Popescu, învăţătorul Aristotel Cocârlă, preotul Petre Ceauşu care avea şi atestatul de învăţător, învăţătoarele Bobină Elena şi Domnica Câlcescu.
După ce directorul şcolii a vorbit despre Regulamentul şcolar a spus că noi elevii din clasa I avem băncile rezervate în sala de clasă cu elevi din alte clase că era lipsă de spaţiu. Învăţătorul nostru în clasa întâi a fost preotul Petre Ceauşu care ne-a adus în clasa unde să învăţăm şi noi am luat loc în bănci şi preotul a zis să ne sculăm în picioare cu faţa spre răsărit şi elevul din clasele mai mari că eram în sala de clasă şi elevi din clasele V-VII, să spună rugaciunea. După ce ne-am aşezat în bănci învăţătorul nostru preotul care era la catedră, după catalogul clasei noastre ne-a chemat şi ne-a dat abecedarul şi aritmetica pe care le-am băgat în săcui şi apoi ni s-a spus să ieşim în pauză şi să mâncăm ce ne-au dat părinţii. Miercurea şi vinerea fiind zile de post se mânca în pauze mălai cu cartofi copţi sau fierţi, ceşcuţa cu magiun. Cei care aveau bani se duceau la brutăria de lângă şcoală unde la ora 10, brutarul scotea tava cu colaci din cuptor şi nevasta lui ungea colacul cu un sirop din apă îndulcită. Pe timpul vacanţelor mergeam la păscutul vacilor care erau cu lapte sau gestante că restul bovinelor şi caii erau duşi în muntele Turuneasa care erau păzite de Ştefan Munteanu şi Matei Tiştere. Noi copiii pentru a avea mingi ca să jucăm oina, ţesălam vacile şi din părul obţinut udat cu apă şi frecat în palme făceam mingea numită surducă. În timpul războiului mondial când frontul se apropia de Moldova, a venit în refugiu la Pocruia, Şcoala Normală Vasile Lupu din Iaşi care ne-a ocupat localul şcolii noastre, iar noi am făcut cursurile prin case nelouite din sat la Matei Bocean şi Gheorghe Grecu( Gheorghe al Dăscăliţei). Elevii din ultimul an de studiu precum Vasile Nichita care mai târziu a ajuns profesor universitar la Universitatea Al.I.Cuza din Iaşi şi Mocanu Gheorghe ajuns director la Liceul nr. 1 din Vaslui care mai făceau practica predagogică predându-ne şi nouă lecţii. După absolvirea clasei a patra eu împreună cu cel mai bun prieten actualul profesor Gh.Călescu care e pensionar, Gh. Paraschivu inginer silvic şi răposatul Dumitru Răguşitu care până la pensie a lucrat la Fabrica de avioane din Bacău, ne-am înscris în clasa I la noul înfiinţat Gimnaziul Unic Baia de Aramă. În Godineşti în anul 1946 a luat fiinţă Gimnaziul Unic cu clasa I şi clasa a II-a pentru care a obţinut aprobarea Ministerului, domnul profesor Dumitru Ciobanu care era din Godineşti. Aşa că noi elevii din Pocruia ne-am transferat de la Baia de Aramă, ca şi Cocină V. Maria care era din Pocruia care avea tatăl cu serviciul în Bucureşti unde şi ea a absolvit clasa I în Bucureşti şi au venit la Godineşti şi elevi din Godineşti şi satele limitrofe. Întrucât nu era spaţiu pentru şcolarizare şi nici mobilierul necesar făceam cursuri prin case particulare şi tatăl meu cu tatăl bunului meu coleg Gh.Călescu ne-au făcut o bancă la un meseriaş din Pocruia la care ni s-au alăturat şi consătenii Semenescu Gh. Dumitru şi Semenescu I.Ion care absolviseră clasa I la Tg-Jiu şi Safta Maria şi mergeam zilnic fără mijloace de transport până am absolvit cele două clase de Gimnaziu fără să absentăm indiferent de vremea nefavorabilă. Dintre noi care am fost la Gimnaziu la Godineşti, elevele Cocină V.Maria şi Safta Maria au rămas casnice, Semenescu Dumitru ofiţer la Grăniceri. Semenescu I.Ion inginer la petrol şi gaze, Paraschivu Gheorghe inginer silvic, Răguşitu Dumitru tehnician la fabrica de avioane din Bacău iar eu cu bunul meu prieten am dat examen de admitere la Şcoala Pedagogică de Băieţi din Tg-Jiu, eu am rămas învăţător, iar Gheorghe a urmat cursuri superioare şi a devenit profesor. După terminarea celui de al doilea război mondial şi luarea puterii statului de dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, regele Mihai a abdicat, s-a făcut naţionalizarea industriei, bogăţiilor solului şi subsolului, înfiinţarea prin luarea pământului de la proprietari a Gospodăriilor de Stat(I.A.S.-uri), Gospodării Agricole Colective (C.A.P.-uri) introducerea cotelor obligatorii de cereale, animale şi miere de albine, înfiinţarea postului de colector la Sfaturile Populare care să se ia cotele de la ţărani şi dacă nu le aduc de bună voie să le ia silit, un colector de acestea a fost şi Vasile Toargă din satul Costeni. Dictator al satului Pocruia era Secretarul de partid Ion Floroiu care era şi agent agricol la Sfatul Popular Pocruia, care a dispus să ocupe spaţiul locativ în casa tatălui meu pentru postul de miliţie, categorisindu-l şi chiabur că poseda 2,86 ha pământ, lăsând părinţii mei să locuiască în două camere care şi din acelea l-a dat afară în data de 14 octombrie 1952 instalându-l pe Ioji Harda noul venit primar la Sfatul Popular venit de la mina Brad judeţul Hunedoara şi părinţii au locuit la Nae Bocean până a plecat Harda. A venit şi timpul ca după moartea lui Dej să vină la conducerea ţării Nicolae Ceauşescu şi la conducerea comunei Tismana învăţătorul Ion Modoran pe timpul cărora nu aveai voie să sacrifici viţelul vacii tale şi obligat să-l contractezi şi să-l duci la baza de colectare a animalelor. Pe lângă impozitul pentru clădiri şi pământ a mai fost fixată contribuţia bănească pentru fiecare gospodărie cu sume fixate de Biroul Consiliului Popular al comunei şi contribuţia în muncă a persoanelor de 18 ani până la 60 ani pentru bărbaţi şi pentru femei de la 18 ani până la 55 ani dar erau şi protejaţi de conducerea comunei. Această contribuţie în muncă o programa primarul Modoran la Ferma Pomicolă Leleşti pentru săpatul pomilor şi recoltatul fructelor, la Ferma Cartofului la Peştişani pentru recoltatul şi sortatul cartofilor şi la alte munci la ferme din judeţ. Dar în anul 1989 în decembrie, toate aceste obligaţii au fost anulate. Şi acum voi arăta în continuare ce a mai fost în Pocruia în trecut şi acum nu mai este precum hora satului care avea loc în fiecare duminică în locul numit ”În Sălcii” cât şi la sărbători unde veneau să cânte lăutarii din Tismana, iar ziua de Paşti hora se juca în Vâneaţă pe terenul din faţa curţii bisericii unde venea şi nenea Iosif Brujan cu carul în care avea o putină cu bragă şi vindea braga cu 1 leu ulceaua mare de lut sau pe un ou că în familia lui avea multe persoane şi dacă oul era spart se da cu ulceaua mică.
La hora satului cât şi la satele din apropiere la nedei venea şi nenea Matei Hercu cu un cărucior cu trei roţi care două dulăpioare unde punea ce vinde preparate de el care erau expuse pe masă deasupra dulăpioarelor cu tot felul de bomboane în figurine făcute din zahăr topit, prăjituri şi gogoşi, iar la 1 m deasupra mesei avea acoperiş.
În toamna anului 1964 s-a dat în folosinţă noul local de şcoală pentru clasele I-VIII din Pocruia. Vechiul local de şcoală care a fost amenajat pentru cămin cultural cu fonduri date de preşedintele Sfatului Popular Torel Foca iar ca director de cămin cultural cu muncă obştească am fost numit eu învăţător Sandu Ciolacu. Cât a fost un an ca director de cămin cultural doamna Marioara Călescu a format echipă de dansuri populare, piesă de teatru şi le prezenta pe o mică scenă dintr-o sală de clasă. Plecând dumneaei la Baia de Aramă a fost numit director de cămin cultural cu indemnizaţie de 150 lei lunar care în timp de un an nu a avut nicio activitate culturală şi cu data de 1 septembrie 1964 m-am transferat eu la Pocruia de la Şcoala din Cerna Sat şi am fost şi director de cămin cultural tot cu indemnizaţie lunară până în anul 1968 când comuna Pocruia şi comuna Celei au fost arondate comunei Tismana. Aşa cum am arătat mai sus am amenajat căminul cultural şi cu tineretul din sat, elevii de liceu şi studenţii pe timpul vacanţelor am pregătit pentru spectacole formaţii de dansuri populare, echipă de teatru cu care prin concurs am ajuns şi la faza pe regiunea Oltenia şi am prezentat atât spectacole la Pocruia cât şi la toate satele comunei Tismana, Padeş, în Godineşti, Peştişani cât şi în judeţul Mehedinţi. Pe scena Căminului Cultural Pocruia au prezentat spectacole ansambluri din Slatina, Vâlcea, Tr.Severin, Motru şi Doina Gorjului de mai multe ori. La Pocruia au mai urcat pe scenă Florin Piersic, Dan Spătaru, Gh. Roşoga, Maria Lătăreţu, Victor Socaciu, Maria Dragomiroiu, Maria Apostol, Eva Chiş, Vasilica Dinu, Angelica şi Niculina Stoican, trompetistul Gherghina cât şi mulţi artişti care au venit la Pocruia. Din decembrie 1989 nici cei din Pocruia nu au mai dat spectacole şi nici ansambluri artistice nu au mai venit la Pocruia. Eu urez celor de la Gorjeanul şi tuturor care citesc Gorjeanul sănătate şi la mulţi ani.
Învăţător pensionar Sandu Ciolacu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here