Cu autocarul, în şopron

336

accidentA intrat cu autocarul într-un şopron. Este vorba de şoferul unei firme de transport persoane din Baia de Fier. Accidentul a avut loc după ce una din roţile autocarului a explodat. Din fericire, în momentul producerii accidentului în autocar nu se afla nici un pasager.

Accidentul a avut loc aseară, în satul Poienari din comuna Bumbeşti-Piţic. Şoferul autocarului a pierdut controlul volanului după ce una dintre roţile autovehiculului a explodat şi a intrat în coliziune cu un gard de beton şi apoi cu un şopron. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Gorj dar, din fericire, singura persoană care a avut nevoie de îngrijiri medicale a fost şoferul autocarului. „Şoferul, P.C., de 61 ani, din comuna Baia de Fier, conducea un autobuz, în care nu se mai aflau alte persoane, din direcţia Râmnicu Vâlcea în direcţia Târgu-Jiu. Pe raza satului Poienari a pierdut controlul asupra direcţiei şi, părăsind partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un gard din beton şi, ulterior, cu anexa unui imobil. Urmare a accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Conducătorul auto a fost testat de către poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Şi Ion Pienaru, primarul comunei Bumbeşti-Piţic, s-a deplasat în satul Poienari pentru a vedea ce s-a întâmplat: „A venit un autobuz dinspre Polovragi, care a avut explozie pe roata din stânga-faţă. A intrat în prima casă din satul Poienari. Autobuzul era gol iar şoferul nu a avut nici o zgârietură. Autovehiculul a intrat într-un şopron. Au venit cinci ambulanţe, dar nu a fost nevoie de intervenţia medicilor“, a declarat Ion Pienaru, primarul comunei Bumbeşti-Piţic. Poliţiştii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here