CSS Târgu Jiu, din nou la un Turneu Final

879

Generația de excepție a baschetului gorjean, triplă campioană națională în 2011, 2012 și 2014, își încheie junioratul cu o nouă prezență la un Turneu Final.

Campionatul Național de juniori U18 va avea printre cele opt participante la Turneul Final și pe CSS Târgu Jiu, o echipă formată dintr-o generație de juniori de excepție de la care Gorjul așteaptă să mențină baschetul în atenția fanilor chiar și în cazul în care Energia va reveni în al doilea eșalon din toamnă.
Echipa care a pornit în urmă cu mulți ani la drum sub bagheta profesorului Gabriel Bekeș, care a făcut-o campioană în trei rânduri, reușind poate imposibilul în dauna unor echipe cu o tradiție mult mai mare în spate și cu fonduri infinit mai consistente în buzunare, a reușit în acest sezon să obțină o calificare meritorie în faza finală a campionatului.
CSS Târgu Jiu și-a pierdut între timp mentorul, pe Gabriel Bekeș, care a fost înlocuit cu Alexandru Gliga, fost jucător al Energiei, dar și pe Adrian Vlad, cel care a fost multă vreme liderul echipei și, poate, chiar al generației. Fără câțiva centimetri care să-i ofere mai multe șanse în baschetul profesionist, Adi Vlad a renunțat la baschet în vara trecută, iar echipa l-a pierdut și pe Camil Berculescu, plecat acum doi ani la U BT Cluj Napoca. Totuși, și în aceste condiții, cu Sanda și Berca drept lideri, CSS Târgu Jiu a făcut un sezon bun și este între primele opt echipe din țară la această categorie de vârstă, ultima care le permite să joace la un turneu ca juniori.
Mulți dintre jucătorii celor de la CSS Târgu Jiu au deja botezul Ligii Naționale, și nu ne referim aici doar la Silviu Sanda și Alexandru Berca, jucători care s-au aflat în acest sezon în lotul echipei de ligă națională și au fost aproape în permanență prezenți și la antrenamentele acestora. Nu trebuie uitat că, într-un moment în care “vedetele” Energiei au ales să intre în grevă punând în pericol existența clubului, acești tineri s-au deplasat la Pitești și au jucat într-un meci cu totul disproporționat contra celor de la BCM U Pitești. Ulterior, după ce “vedetele” și-au luat zborul, câțiva dintre juniorii de la CSS au continuat să dea o mână de ajutor la antrenamentele Energiei, rămasă doar cu șase jucători profesioniști, și au mai prins minute sau zeci de secunde pe la câte un meci de ligă națională. Cei care merită toate laudele pentru calificarea la acest Turneu Final sunt: Alexandru Berca, Silviu Sanda, Alexandru Buzuloiu, Eduard Bălcescu, Horia Constantinescu, Gabriel Ciurea, Alexandru Buju, Marcian Popescu, Horia Homescu, Radu Rîșniță, Robert Nanu, Alex Bălășoiu, Iulian Lilă, Horia Lungescu și Dan Mihăescu (ultimii cinci veniți de la echipa de U16), precum și antrenorul Alexandru Gliga, un tânăr antrenor dedicat noii sale meserii. Nu trebuie uitat nici cel care a descoperit, adunat într-un grup unit și a șlefuit această generație, profesorul Gabriel Bekeș. Omul care i-a făcut pe cei mai sus menționați să iubească mingea de baschet de la o vârstă fragedă și într-o vreme în care baschetul era o cenușăreasă între sporturi în Gorj. Bekeș se află în acest moment în America și se bucură de reușitele celor care i-au fost elevi până nu demult.
Locația în care se va desfășura Turneul Final al Campionatului Național de baschet pentru juniori U18 nu a fost stabilită încă, însă este foarte posibil ca ea să fie la București, dacă niciun alt club calificat nu își va manifesta dorința de a organiza pe teren propriu acest Turneu Final din 2016.
Cristi Constantinescu

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumos articol și ne bucurăm cu toții că se readuce în prim plan o echipă care a făcut istorie în baschetul juvenil. Acești copii minunați merită tot respectul nostru, al iubitorilor de baschet precum și al comunității în care aceștia au crescut frumos, comunitate pe care au făcut-o cunoscută în întreaga țară prin rezultatele lor de excepție. Domnul Gabriel Bekes merită, de asemenea, elogiile tuturor pentru tot ce a făcut pentru aceasta generație extraordinară și nu numai. Aș vrea să fac o singură remarcă și anume, Adrian Vlad, fiul meu, a renunțat la baschet pentru că nimeni nu a mai avut nevoie de el, mai exact nu a mai fost chemat în lotul lărgit al Energiei în toamna anului 2015. Ori în situația în care dl. Cumpănașu, dl. Alionescu au considerat că acest multiplu MVP și catalizator a celor 3 generații de 98, 97 și 96, pe care le-a condus numai și numai spre medalii și titluri, nu mai are loc alături de Silviu Sanda și Alex Berca, atunci probabil a suferit un șoc așa de mare încât a decis să se retragă. Un argument că nu s-ar fi retras daca lucrurile ar fi decurs normal, ca într-o țară normală, cu oameni normali, în care cei mai buni sunt apreciați la adevărata lor valoare, este faptul că în vara anului trecut, Adrian a adunat toata echipa la iarbă verde și cu toții au decis să lupte și să câștige încă o medalie înainte de retragerea din juniorat, pentru a ieși cu fruntea sus, ca niște adevărați campioni! De dragul baschetului, acestui sport minunat, n-am sa spun lucrurilor pe nume, n-am să vin cu detalii despre modul în care a fost ”mazilit” acest copil și despre cine a făcut-o și la ordinul cui. Ar însemna să aduc o umbra de tristețe și stupoare în sufletul părinților care își încurajează copiii să meargă la baschet și aș face un mare deserviciu chiar lor, micilor jucători care îndrăgesc acest sport, care cred în șansele lor, în performanță, care cred într-un viitor mai bun și visează ca mâine poimâine, să fie ca Darby, Troupe, etc. Important este că toți jucătorii din această echipa de campioni știu adevărul dar nu numai ei… adevărul despre ce s-a întâmplat cu fiul meu, îl știu toți cei din lumea baschetului din Tg. Jiu, toți antrenorii, dar nimeni nu a avut curajul să-l scoată la lumină, nimeni nu a avut curajul să le spună celor de la Clubul Energia, că și acest jucător, merită să fie alături de ceilalți juniori. În această situație, dacă atâția și atâția cetățeni ai acestui oraș au tăcut, au acceptat tacit situația, au pus ochii în pământ la ceea ce s-a întâmplat, consider că nici eu nu am de ce să mai arunc cu noroi în numele unora și altora deși aș avea tot dreptul. Am vrut prin acest mesaj doar să nu las opinia publică cu impresia că juniorul Adrian Vlad s-a lăsat de baschet pur și simplu ci pentru că a fost pus în situația de a renunța. De asemenea, am dorit să le transmit acestor copii deosebiți din generația 98 toate felicitările mele, să le urez succes la finală și să le spun că, personal, regret profund că Adrian nu va fi alături de ei. Sunt convins că și Adi regretă acest fapt însă, din păcate, din momentul în care cei ”maturi” au decis pentru el baschetul a murit pentru totdeauna în sufletul lui. Și nu în ultimul rând, mai doresc pe această cale, să-i rog pe toți cei care au avut un cuvânt de spus și n-au făcut-o, pe cei care au decis ceea ce au decis indiferent de scuzele pe care le invocă, doar să se uite în ochii acestui copil dacă au puterea și bunul simț s-o facă. Ce nu s-a înțeles până acum, este faptul că voi (știți foarte bine la cine mă refer) nu ați distrus un junior oarecare, ci un SIMBOL ! Adrian a fost și va rămâne un simbol pentru toate generațiile care vor venii iar rușinea de care v-ați umplut nu va putea fi ștearsă niciodată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here