Grupul Tinerilor Creștini Ortodocși din Parohia Strâmba-Jiu, câștigătorii premiului întâi, de anul trecut, ai Concursului Naţional Cultural – Artistic «Unirea: libertate şi unitate», au pornit și anul acesta cu bucurie, cu credință şi cu dragoste de frumos şi de autentic în lumea satului, cu prilejul «Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)».
Se cunoaşte faptul că la inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2019 să fie declarat «Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)» şi «Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti», în Patriarhia Română.
Între manifestările culturale şi educaţionale, programate cu prilejul anului omagial şi comemorativ, Sectorul teologic-educațional organizează Concursul Național Catehetic «Hristos: sufletul satului meu», astfel că la Strâmba – Jiu, proiectul poartă titlul: «Satul cu dor de Hristos», un cuvânt sintagmă-emblematică ce nu se poate traduce în altă limbă, fiindcă DORUL este doar cuvânt românesc, adică, doar ortodox! De aceea spunem: «Doamne, ai pus dor în inima mea, ca să Te caut!».
Proiectul îşi propune să contribuie la redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de către satul românesc, de-a lungul timpului.
Istoria neamului românesc este legată de sat, iar satul e «ancora cerului», e «antecamera» Raiului, e locul plin de tradiţie, iar cele mai importante valori în jurul cărora pivotează sunt Familia, Biserica şi Şcoala. Din acest motiv, proiectul a oferit prilejul unei reamintiri cu bucurie de lumea satului şi de valorile lui, de lumea cuminte a spiritualităţii româneşti, astfel încât acestea să fie valorizate şi interiorizate de către fiecare dintre participanţi.
Aceste activități, cu tot ceea ce au implicat ele, au însemnat pentru fiecare o întoarcere la rădăcini, la cerdacul, pridvorul şi pragul casei sufletului. Și astfel, tinerii din Grupul de cateheză ai Parohiei Strâmba Jiu au pornit la pas prin lumea satului de ieri și de azi, descoperind frumuseți de poveste, cum ar fi: biserica veche a satului, de la 1850, școala, toţi cei interesaţi participând la festivitatea de lansare a Monografiei Școlii Generale Strâmba Jiu 1833-2018, fântâna cu cumpănă și adăparea vitelor, câteva case vechi de unde au admirat frumusețea ornamentelor şi a motivelor în arta decorării lemnului, știubeiul-cișmeaua, unde au ascultat în taină cântecul pământului adus la lumină de susurul apei și doinind apoi împreună cu el: «De la Strâmba sunt și eu/ Că aici mă-ntorc mereu/La părinții mei cei buni/ Unde am prins rădăcini». Mare le-a fost admirația pentru frumusețea portului popular gorjenesc-schileresc, precum și față de un apostol al satului în persoana domnului învățător (profesor și director) Popescu Petrică, azi în vârstă de 83 de ani, care le-a declarat: ,,Mi-aduc aminte, vedeam satul aşezat înadins în jurul bisericii şi al cimitirului, adică, în jurul Lui Dumnezeu şi al morţilor, iar cooperarea dintre Biserică şi Şcoală, de-a lungul timpului, a adus o contribuţie importantă la promovarea educaţiei copiilor şi a tinerilor de la sate”.
În vale, pe un drum presărat cu știubeie, la marginea pădurii cu fagi seculari, au răsfoit împreună cu Maica Stareță Marina Gligor stavrofora, filele istoriei mănăstirii «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, care anul acesta împlinește 500 de ani de atestare documentară și totodată, de când ține aprinsă, candela vie a credinței ortodoxe strămoșești. Tinerii au purtat cu ei aparatul de fotografiat și au surprins file din povestea satului de altădată, făcând ulterior o expoziție de fotografie în foișorul de lemn din curtea bisericii. Au adunat toate aceste valori culturale şi spirituale ale satului lor și le-au așezat în revista parohiei «Din pridvorul Bisericii», ediție specială consacrată proiectului «Satul cu dor de Hristos», în contextul «Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)». Într-un moment de așezare adâncă, tinerii au plămădit în cuvinte câteva versuri închinate satului lor, cu dor:
Du-mă dor în satul meu
Să beau apă din izvor,
Să văd casa părintească
Și biserica din coastă,
Pe strâmbenii mei cei dragi
Mănăstirea dintre fagi,
Pe măicuța din icoană
Și pe tata, stând în strană.
Fascinant, cred că le-a părut acestor tineri universul plămădirii, coacerii prescurii-colacilor, ca şi poveștile de la gura cuptorului de cărămidă din gospodăria unor credincioși ai căror oaspeți au fost în itinerariul lor prin satul de altădată . Nu au ezitat și într-un film regizat, imaginat și animat de ei, au mers pe «Drumul prescurii», apoi s-au întors la biserica de lemn a satului, unde părintele paroh le-a zugrăvit în cuvinte frumoase şi le-a vorbit despre legătura vieții satului cu «Jertfa de pâine şi vin», în Biserica noastră dreptmăritoare. «Pâinea şi vinul», roade adunate din munca şi din sudoarea creştinilor, într-un anume fel, sunt sfinţite prin munca truditorilor pământului şi ele sunt în Biserica noastră, cel mai frumos dar, nesângeros, oferit drept jertfă la Sfântul Altar, pentru ca în momentul invocării Duhului Sfânt, să fie sfinţite şi preschimbate în Trupul şi în Sângele Mântuitorului Hristos. Pâinea este însă, denumită şi «prescură», termen care înseamnă «ofrandă», «jertfă», «aducere», deci «Drumul prescurii» se cheamă, pentru că dintr-o astfel de Pâine – izvor de viaţă veşnică – suntem chemaţi să ne împărtăşim fiecare dintre noi. Unde? În Biserică! Numai aici, Hristos Se împarte lumii, ca pâine a vieţii veşnice, prin Sfânta «Euharistie». Căutaţi-L, tineri, căutaţi-L, oameni de toate vârstele! Acolo unde este Hristos, «pustiul se transformă în rai», aşa cum înţelegeau tinerii, de la părintele paroh şi așa cum au concluzionat ei, că satul Strâmba-Jiu, pentru mulți înseamnă «acasă», pentru că nu-i așa, acasă este locul unde dorul nu mai doare! Mărturia? Strâmba noastră cea «dreaptă», în care se oglindește Mântuitorul Iisus Hristos!
Preot Paroh, Antonie FĂINIŞI, Strâmba-Jiu
