Pictorul Vasile Fuiorea deţine calităţile artistului permanent angajat în procesul creaţiei, deschis experimentalismului cu care s-a familiarizat încă din perioada studiilor efectuate la Facultatea de Arte din Timişoara unde l-a avut ca îndrumător pe maestrul Romul Nuţiu. Se observă încă de la o prima citire a operei lui apetenţa pentru cercetare şi documentare, proces atât de important în dezvoltarea sa ca pictor cât şi ulterior în munca la catedră ori în atelier cu studenţii, pe care o desfăşoară în calitate de dascăl la catedră.
Iniţial, artistul, deşi continuase filonul picturii tradiţionale cu care s-a familiarizat încă din perioada studiilor liceale la Craiova, optează ulterior pentru investirea formei cu valenţe cromatice, mergând până la subsumarea ei materiei picturale. Afirmându-se ca un foarte bun desenator, ulterior acesta alocă credit nelimitat picturii, fiind interesat în egală măsură atât de expresionism cât şi de o anumită zonă a cubismului, realizând nişte pseudo-sinteze ale formei prin suprafeţe cromatice, uneori asimilate unor tuşe largi atingând zona gestualismului şi a informalului. Vasile Fuiorea este Pictor! Şi preocupările sale nu lasă să se întrevadă neglijarea picturii de şevalet, ori negarea ei, fapt atât de des întâlnit la tinerele generaţii care vor dinadins sa facă deliciul derizoriului, să vizeze acea zonă periferică specifică practicilor vizuale contemporane. Ca să-l citez pe Jean Pierre Raynaud’’el se află în zona sinceră a picturii’’ lucru atât de rar astăzi, dacă ne gândim că, pictura a încetat de mult să mai fie asociată cu limbajul cromatic, cu suportul bidimensional, cu acea stare de smerenie pe care marii maeştri o aveau în faţa pânzei. Aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, ori prezentând unii studenţi cu ocazia diferitelor expoziţii, arta a intrat de mult în bucătăria unui fel de fast food în care consumatorul se serveşte din mers, în grabă, uită să savureze şi, în final uită şi ceea ce a văzut.
În ultima perioadă, artistul adoptă abstracţia şi registrele spaţial-cromatice specifice orfismului, fiind interesat de abordarea plastică a celor patru elemente fundamentale ale Universului: apă, aer, foc, pământ; elemente ce constituie subiectul tezei sale de doctorat finalizată în cadrul Facultăţii noastre. Tot acest periplu făcut începând cu pionierii abstracţiei, Kandisky, Mondrian ori Delaunay, este completat apoi de preocupările pentru materie ale generaţiei postbelice a abstracţioniştilor lirici: Soulages, Hartung sau de către cei aparţinând Şcolii de la Barcelona ori mişcării Dau al Set‚ Tapies, Clave, Cuixart. Un foarte fin colorist care ştie sa pună în valoare calităţile culorii, elaborate asemenea unui alchimist în formule magice, fără sa facă nici un fel de concesie superficialului ori facilului. Forma este de aceasta dată subsidiară culorii, chiar dacă, aşa cum îl cunosc, sunt convins că desenul continuă să fie pentru el o constantă a preocupărilor sale în zona vizibilului, această stea polară atât de necesară fiecărui artist care se respectă şi care, asemeni lui, respectă la rându-i pe antecesorii acestei mari arte PICTURA, la care mulţi au încercat să-i cânte prohodul, însă fără nici un efect.
Lect. univ. dr. Cristian Sida
