Cronica literară – Un roman de excepţie: „Sub cortina de Fier”, de Andrada Costoiu „Conştiinţa pluteşte mai departe decât întunericul”

425

S-ar putea ca Andrada Costoiu să aibă dreptate. Ca să scrii un roman intitulat incitant „Sub cortina de fier”, trebuie să fi învăţat din familie cum să fii un om puternic şi cum să trăieşti frumos. Ca scriitoare româno-americană, dar şi ca asistentă universitară onorată cu Tobis Fellow la Universitatea Irvine (California, S.U.A.), chiar locuind cu familia în California, autoarea acestei cutezătoare întreprinderi se înscrie azi pe-o direcţie pe care au deschis-o cercetătoare precum Katherine Verdery, Ann Anagnost, Magda Ursache, Marta Petru ş.a. Katherine Verdery, de pildă, în „Compromis şi rezistenţă/ Cultura română sub Ceauşescu” demască aparatul represiv ceauşist. Decizând de ce parte să se situeze, ea a ales să apere acele valori atât de americane care susţin o rezistență pluralistă la totalizarea vieţii sociale.
De-o manieră similară se comportă şi tânăra romancieră (care a debutat cu un volum de poezii publicate în limba engleză) Andrada Costoiu, care într-o „Prefaţă” ne oferă câteva detalii autobiografice dureroase despre ea însăşi până în anul 1989, cât a rămas prizoniera unui regim tiranic, dictatorial, care a impus restricţii severe asupra drepturilor civile ale populaţiei. Oricum, încă din adolescenţă, începuseră să-şi facă loc în conştiinţa ei ideile de justiţie socială, de libertate, democraţie, evident interzise.
Iat-o acum în postura de prozatoare şi realistă, dar şi ficţionistă, căci cu o inteligenţă narativă certă întreţese fapte adevărate cu evenimente imaginare, personaje decupate dintr-o lume românească obidită, dar nu cu adevărat tăcută şi inertă, căci nemulţumirea populară se manifestă în adâncuri; deşi muşamalizate, existau multe acte de curaj şi multe dovezi de dârzenie ale unor oameni răzvrătiţi împotriva regimului. La nivel social, s-au organizat proteste la o scară mai mică sau mai mare, înăbuşite brutal de către autorităţile comuniste, iar participanţii au fost închişi, torturaţi ori chiar ucişi, şi în Gorj. Iar scriitorul Lazăr Popescu a şi scris un roman despre revolta din 19 octombrie 1981 de la Motru, intitulat „Revoltă în Lunca”, gata pentru tipar.
Aşadar, Andrada Costoiu, târgujiancă prin naştere şi studii şcolare, fiică a acestei urbe celebre (graţie monumentalului triptic brâncuşian – n.m.) în toată Europa şi America, elaborează acest roman „Sub Cortina de Fier”, scriind asemenea unor cunoscuţi romancieri contemporani: Mircea Cărtărescu (trilogia Orbitor, Solenoid), Mircea Tutunaru: O viaţă între iubire şi trădare, Adrian Alui Gheorghe (Luna în zadar, Urma, Laika), Radu Aldulescu (Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare), Cristian George Brebenel (Guvernământul General al Genezei), Lazăr Popescu (trilogia „Eşecul cartofilor cruzi”), Dumitru Augustin Doman (Sfârşitul epocii cartofilor), Silviu D. Popescu (Dorinţa), Horia Gârbea (Căderea Bastiliei), Emilian Marcu (Tobele mute).
Criticii specializaţi în proză ca Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Eugen Negrici, Radu G. Ţeposu, Vasile Spiridon, eu însumi, Ion Popescu-Brădiceni (în Reinventarea capodoperei/ Schimbarea de paradigmă) au relevat, cu indiscutabilă competenţă, aspecte şi ale romanului satiric, documficţional, politic, grotesc, polemic, distopic/ antiutopic, Kafkian.
Andrada Costoiu optează, ca şi Petru Dumitru bunăoară, pentru povestea ficţionalizată despre viaţa unei familii din ultimii 3 ani ai dictaturii comuniste care, tot îndurând lipsurile şi devierile aberante şi absurdoide (vezi în acest sens şi Theodor Codreanu: Dumitru Radu Popescu. Istoria absurdoidă, 2020), ajunge să-şi dea pe faţă nemulţumirea şi furia mocnită, iar pater familias să se revolte împotriva regimului comunistoid.
Astfel, ca şi Lazăr Popescu (în „Revoltă în Lunca”), Andrada Costoiu reflectă „accidentul nuclear de la Cernobîl” ori „Revolta de la Braşov”, ca şi reţinerea lui Ion în beciul de la subsolul secţiei de miliţie, apoi „în beciul Securităţii”. Acest capitol 17, „În beciul Securităţii”, mi-aduce aminte de „Cel mai iubit dintre pământeni” (de Marin Preda), despre care tocmai am redactat o monografie. Dacă tematic şi rematic, dacă filosofic şi scriptural, dacă ontologic şi axiologic, romanul şochează totuşi prin necruţătoarea demascare a unor mizerii apocaliptice; dacă ideologic şi etic, umanist şi revoluţionar, romanul se citeşte pe nerăsuflate, căci e captivant şi năucitor; dacă moral şi poetic, „Sub Cortina de Fier” te obligă să ţi-l asumi autoreferenţial, asta înseamnă că esteticeşte e mai mult decât o promisiune; e deja o certitudine exemplară şi ar merita citit tot acest capitol 17 monstruos ca să mă credeţi pe cuvânt, întrucât încerci aceeași perplexitate şi uluire ca-n romanul lui Nicu Steinhardt, „Jurnalul Fericii”. Dar şi capitolul 18, „La judecată”, este la fel de cumplit şi simptomatic pentru comicul angoasant al unui proces „înscenat” şi perfect „jucat” de către inclemenţii judecători, cinici, indiferenţi la conceptele de adevăr şi speranţă, de acuzaţii nefondate, după o arestare pentru că ceruse libertate,/ şi o viaţă mai bună.
Dar ca să-mi rezerv spaţiul cuvenit pentru un alt comentariu mai aplicat, o să afirm că scriitura narativă a romanului Andradei Costoiu, „Sub Cortina de Fier”, e scris fluent, dialogat, cu autenticitate, cu un simţ al limbii impecabile, cu strategii de structură la vedere, cinstite, coerente, organice, cu o naturaleţe desăvârşită. Nu-s elogii nemotivate/ neargumentate, fresca social-politică se derulează ca-n romanele limpide ale lui Mircea Eliade ori Constantin Ţoiu sau A.E. Baconsky (în „Biserica neagră”) şi Augustin Buzura, Alexandru Ivasiuc ori Petru Popescu. Astfel îi subliniez stilului Andradei Costoiu aerul viril, directitatea/ spectaculozitatea devoalării unor „animale bolnave” în exerciţiul, demolator de conştiinţe reflexive, al unor nemernici slugoi ai puterii stalisito-dejisto-ceauşiste, aserviţi, nemiloşi, complet demonici şi de-o perversitate greu eradicabilă.
Romanciera se află la un debut cred eu remarcabil, căci ştie să exploateze un teritoriu insuficient cunoscut. Povestirea e verosimilă de la cap la coadă, nimic nu iese din firescul unei demonstraţii de forţă magnetică şi de literaturitate deja matură, iacă-tă, din start. Un destin aparent banal ni se arată finalmente a fi un destin excepţional, cel al arhitectului Ion, pe filiaţie cu Victor Petrini şi Chiril Merişor, Ion Cristian, Helgomar David, Nae Trolan ş.a. Gestul autoarei e provocator, angajator într-un lung calvar al redescoperirii adevăratei Românii „de sub comunism” – cum i-a zis Eugen Negrici.
Mihai Iovănel intitulează partea a cincea a „Istoriei…” sale (1990-2020) „Specificul transnaţional”, unde apelează la sintagme precum „conectivitatea globală” (cu Europa şi S.U.A.) la „integrarea culturală şi sociopolitică”. A ne reorienta către un „canon transnaţional” benefic literaturii române ar putea fi una din opţiuni, iar cealaltă a ne păstra nealterate identitatea şi suveranitatea românească. Paul Goma, cu „Ostinato”, „Gherla”, acela care a lansat o Mişcare pentru Drepturile Omului, ar reprezenta un model (de tip Soljeniţîn cu „Arhipelagul Gulag”). Mircea Cărtărescu: un alt model.
Andrada Costoiu este parţial autobiografică, adeptă a istorismului şi realismului critic persiflant şi militant pentru valori transnaţionale, în ponderea diferenţelor totuşi, în rezilienţa ca proces prin factori individuali şi contextuali, într-o hermeneutică a factorilor istoricoeconomicopolitici ce transformă clasa umană în Ţara gazdă şi în cea de origine oscilantă tragic între rezistenţă şi hibriditate.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here