Cronica literară – Procesul comunismului, în romanul lui Ion Bureţea

191

După volumul de versuri, despre care m-am pronunţat critic deja, Ion Bureţea revine, pe piaţa de carte gorjeană, cam săracă în ultima vreme, cu romanul clasic, doric, mimetic, realist-obiectiv: ”Jurnal din vizuina cu şacali”.

El se alătură, într-o bibliotecă ideală, celor scrise de Titu Rădoi, Aurel Antonie, Dumitru Dănău, Lazăr Popescu, Cristian George Brebenel, Ion C. Gociu, Nicolae Al Lupului, Silviu Doinaş Popescu, Ion Popescu-Brădiceni, Al. Doru Şerban.

Ideea de jurnal mă trimite la o trăsătură dominantă a scriiturii şi a referentului: autenticitatea naraţiunii, veridicitatea personajelor, verosimilitatea situaţiilor povestite cu o lejeritate de invidiat şi cu o ştiinţă a detaliului semnificativ. Redactându-şi masiva ”istorie”, cred eu autobiografică în mare parte, Ion Bureţea este, cu voie sau fără voie, intertextual, stăpâneşte arta dialogului, care decurge firesc (ca în viaţă n.m. I.P.-B.), creionează portrete dintr-o pensulă (iată-l pe şeful de sector, de exemplu: ”este aproape de pensionare, cu un mers agale, puţin grăsuţ, înălţime medie şi părul alb”- citat care îmi aminteşte de stilul de la debut al lui Victor Marian Buciu), schiţează panorama ale obsedantului deceniu şi ale industrializării, pictează, tradiţional, peisaje şi oameni.

Autorul demonstrează în ”Jurnal din vizuina cu şacali” că este familiarizat cu literatura de gen din România şi de aiurea: care descrie anumite lucruri, le interpretează în marginile datului, dar nu uită să le deschidă mereu o perspectivă: aceea a înaintării prin tunelul romanului, de altfel, închegat, rotund, solid.

Tema o constituie, ca-n ”Cenuşa” lui Aurel Antonie, mineritul. Socialul se îmbină cu politicul, iar ochiul, descriptorului nu se lasă minţit: vede adevărul, îngroaşă pana, glisând în satiră necruţătoare, în amendare ideologică a epocii.

Citez: ”Sunt oameni în brigada de aprovizionare care nu dau cu săptămânile pe la lucru, în schimb, ei prind peşte pe Lemare pentru şefu’ şi pentru cei mari.” Ca să vezi, din ce pricină a căzut socialismul multilateral dezvoltat şi comunismul avansat al lui Ceauşescu! Acestor parveniţi, naratorul omniscient le opune elogiul omului simplu. Căci acesta ”îţi expune credinţa lui, păsul lui, durerea lui, fără frică de urmări”. Acest om simplu se comportă şi azi la fel, numai că cei care guvernează, se joacă cu focul, înşelându-i mereu aşteptările.

Un poem dedicat Dunării descinde parcă din ”Cartea Oltului” a lui Geo Bogza sau spre maniera publicistică a lui Ion Elena. Însă, eroul ”Jurnalului” este un luptător şi un învingător pe frontul muncii în subteran, un bărbat în toată puterea cuvântului: Alin Dumbravă, care va căuta nu atât promovarea, cât provocarea destinului şi răspunsurile alter egoului, în general implicate filosofic în procese de formare umană, de evoluţie economică, de socializare şi comunicare cu aproapele sau de respingere a unor indivizi mărunţi( de pildă pe secretarul de partid: ”cultură precară, îngâmfare multă, salariu bun” – nefiind deloc diferit de ”secretarii de partid” de azi, de la P.D.L., – să zicem).

Parabola ”trenului” care trebuie prins în timpul kairotic, metafora ”apele tulburi-apele limpezi” – respective cele ale trecutului şi ale viitorului – dezvoltă o axă ontologică, gnoseologică şi axiologică care dă unitate şi viziune cărţii, garanţia unei lecturi instructive şi educative dar şi de plăcere.

Ion Bureţea problematizează inteligent, ţese intriga, cu o densitate constantă, care, desfăşurată într-un fel de purgatoriu, situat între şacalii infernului şi ”miniştrii” paradisului din Capitală, de la Centru, repune în discuţie bazele ”epocii de aur”, suprastructura acesteia, cu un acut simţ al observaţiei, cu o intuiţie exactă a ”aspectelor” relatate, ca să-l invoc pe Ion Bureţea însuşi, cel autoreferenţial. Vezi Ion Bureţea: ”Jurnal din vizuina cu şacali”, editura Măiastra, 2009, 407 pagini.

Ion Popescu Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here