Expoziţia de astăzi a fost concepută de către artistul gorjean Teodor Dădălău ca un omagiu perpetuu adus lui Brâncuşi, a cărui fiinţă e parte integrantă a istoriei şi culturii româneşti de ieri şi de azi şi trebuie cunoscută şi apreciată oriunde în lume.
De ce poartă numele „Acasă la Brâncuşi”, atât timp cât ne aflăm Chişinău? Titulatura expoziţională a devenit un brand marca Teodor Dădălău, începând din septembrie 2009, când cea mai mare sală expoziţională din Parlamentul României a fost de-a dreptul neîncăpătoare pentru cele peste 250 de lucrări realizate de artistul fotograf gorjean. Deşi nu poate fi prezent astăzi aici, încă o dată mulţumim artistului Teodor Dădălău pentru promptitudinea cu care a răspuns propunerii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău de a aduce şi la noi, românii de peste Prut, o 
fărâmă din „Acasă la Brâncuşi”. Doru, cum îi spun prietenii, iar noi suntem mândri că-i suntem prieteni, ar fi trebuit să fie astăzi aici, împreună cu fiul său, Traian, care spunea la Târgu Jiu că-şi dorea foarte mult să treacă Prutul, râul care desparte un neam cu aceeaşi limbă şi aceleaşi tradiţii. Din nefericire, Traian nu-şi va mai putea îndeplini niciodată această dorinţă pentru că viaţa i-a fost curmată acum câteva zile, înainte chiar de a împlini 18 ani. Nu-l vom judeca pe Dumnezeu pentru alegerea făcută, cu siguranţă acolo, în Ceruri, are nevoie de îngeri care să protejeze lumea pe care a creat-o sau, mai mult, care să arate celor din cer frumuseţea lumii noastre. Spun asta pentru că Traian Dădălău, moştenind talentul tatălui, devenise deja un fotograf de excepţie pentru vârsta lui.
Acesta este motivul datorită căruia artistul care semnează expoziţia „Acasă la Brâncuşi”, Teodor 
Dădălău nu este împreună cu noi. Dar, în ceea ce priveşte acţiunea de azi, artistul gorjean spunea că, prin imaginile locurilor care l-au dat lumii pe părintele sculpturii moderne vrea să promoveze tot ce este românesc, de calitate autentică şi universal valabil. Mesajul pe care artistul îl transmite din partea cealaltă Prutului este acela că „Arta ne este numitor comun. Poate singurul statornic! De aceea continui să cred, spunea Doru, că nu conservarea, ci tocmai ruperea graniţelor dintre noi şi lume este cel mai loial garant al promovării apartenenţei şi identităţii noastre până la locul pe care-l merităm între valorile lumii… „
Nimic mai adevărat, Doru Dădălău! Ne mâhneşte, în schimb, lipsa de implicare a autorităţilor în promovarea internaţională a valorilor tradiţionale. De aceea am şi căzut de acord să organizăm 
împreună acest proiect de amploare cu schimburi culturale pe măsură între cele două ţări, începând cu expoziţia de fotografie „Acasă la Brâncuşi”, căreia i se alătură acum lucrările studenţilor de la Facultatea Arte Plastice, Catedra ADA. Speră, că proiectul nostru nu se va opri aici, ci este doar începutul unei lungi colaborări, sau, mai bine zis, regăsiri.
Într-un omagiu adus tânărului fotograf, cu siguranţă astăzi înger, Traian Dădălău şi tatălui său care i-a insuflat respectul faţă de tot ce este viu şi pasiunea pentru frumuseţile acestei lumi, nu pot încheia acest discurs fără să dau citire textului care a fost tipărit pe verso-ul celor câteva sute de fotografii cu chipul lui Traian, rânduri care au ajuns şi la noi şi din care noi toţi, artişti, oameni bogaţi, săraci, de renume sau simpli avem atâtea de învăţat :
„Dragii mei,
Am plecat atât de repede şi n-am apucat să vă spun tot ce-aş fi vrut… Acum, de aici, ştiu mai multe decât am învăţat în cei 17 ani petrecuţi printre voi. Nu mai sunt copilul care alerga cu vântul, regretând că pierdea mereu întrecerea cu el. Acum eu zbor, iar vântul rămâne mult în urmă.
Nu vă temeţi, vă veţi descurca fără mine, nu veţi fi niciodată singuri în durerea voastră. Eu voi fi mereu în preajma voastră aşa cum sunt toate lucrurile şi amintirile pe care le păstraţi în inimi. Fiindcă, din tot ce suntem, inima este locul care ne dictează calea dreaptă. Iar lucrurile… lucrurile au valoare prin ceea ce semnifică, nu prin ceea ce sunt. Comorile pe care le căutăm pe pământ sunt în noi înşine.
Suntem ceea ce gândim, simţim şi facem şi ne-a fost dată puterea să alegem: dacă ne îndreptăm spre Lumină sau către întuneric. Viaţa…azi ştiu că viaţa nu e decât şcoala la care sufletul învaţă să devină înger. Să se poată desprindă şi să zboare liber! Iar în şcoala aceasta promovarea ţine doar de alegerile noastre. Nu lăsaţi să treacă nici o zi fără să întindeţi mâna unui bătrân, unui copil, unui suferind, fără să îngrijiţi o floare, un copac, o vietate sau fără să spuneţi celor dragi cât îi iubiţi… Altfel, veţi hrăni doar trupul, iar sufletul va rămâne veşnic flămând.
Părinţilor mei… vă mulţumesc că aţi ales să mă aduceţi pe lume şi să mă învăţaţi să aleg rostul bun al vieţii. Profesorilor mei… vă mulţumesc că m-aţi ajutat să descifrez tainele unei lumi atât de frumoase cum e cea în care am trăit. Iar prietenilor… vă mulţumesc pentru toate clipele frumoase. Şi tuturor pentru puterea de a visa, pe care am primit-o de la voi şi o duc acum mai departe.
Cu dragoste, pentru totdeauna,
Traian„
Felicia Savintkaia
Decan al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău
