Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” a ieşit la rampă cu o nouă premieră: „Nasta”. Este vorba de o adaptare, după George Mihail Zamfirescu, autorul interbelic al celebrei piese „Domnişoara Nastasia”, care a repurtat un succes colosal în epocă. Regia artistică este realizată de actorul Pompiliu Ciochia, student în ultimul an la Cluj.
Ca actor a izbutit roluri importante şi semnificative în „Revizorul” de Gogol, în „Ieşirea în lume” a lui Marin Sorescu, în „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale, ş.a.
Ideea care dă funcţionalitate şi spectaculozitate montării este că întunericul adulmecă lumina şi lumina capătă întuneric. Intertextual îşi trimite publicul la clar-obscurul rembrandti
an, iar mai spre zilele noastre la un neoexpresionism recalibrat ontologic. Abordarea regizorală este originală, dar parcă nu suficient nuanţată, iar pe alocuri nu cu acelaşi dramatism. Oricum, cea dintâi producţie a lui Pompiliu Ciochia, ca regizor, trebuie văzută şi chiar revăzută. Prima dată pentru a-ţi pune întrebările existenţiale de rigoare, a doua oară pentru a le găsi răspunsul adecvat.
În rolurile principale au evoluat – de la bine spre convingător şi foarte bine – Sorin Giurca (în personajul Ion Sorcova), Irina Naum (în Nasta), actriţă ce ar avea şanse să joace cu succes şi în film, Cristian Naum (în Vulpaşin), Cosmin Brehuţă (în Luca), Simona Urs (în Vecina), Mădălina Ciobanuc (în Paraschiva), Valeriu Bâzu (în Ionel), Constantin Eremia (în Orbul).
Supervizată scenografic de chiar directorul instituţiei, actorul Marian Negrescu şi literar de scriitorul Ion Cepoi, drama „Nasta” este transformată, verosimil, într-o dezbatere memorabilă a condiţiei umane în vremuri grele. Încheiem succinta cronică teatrală cu o confesiune pro domo a regizorului însuşi: <<Sunt sigur că am o poftă nebună de a spune poveşti şi de a interveni în viaţa şi caracterul personajelor care trăiesc în această lume minunată a spectacolului de teatru. „Domnişoara Nastasia”, scrisă de G.M. Zamfirescu în perioada interbelică, a devenit în 2011, pentru mine „Nasta”; mahalaua este acum un cartier la margine de oraş, iar limbajul arhaic este transformat.
Din punct de vedere psihologic, drama Nastasiei este aceeaşi: iubirea pătimaşă şi gelozia unui pretendent respins (Vulpaşin) ucid visul de iubire pură şi dorinţele de evadare dintr-o lume murdară>>.
Cronicarii care s-au exprimat în cronica de faţă simt necesitatea să pună încă un accent axiologic. Un regizor se formează în timp. Ca să-şi adjudece un stil propriu, într-o perspectivă imediată, are nevoie de asemenea mâini întinse, de asemenea încrederi totale hermeneutice şi/sau semiotice. Pentru orice profesie, trebuie să existe un început. Debutul lui Pompiliu Ciochia n-a trecut neobservat. Dimpotrivă.
Ion Popescu-Brădiceni, Ion Predoşanu
