Cronica de carte – ,,ÎN BĂTAIA VÂNTULUI’’, UN ROMAN AL ROMANCIEREI VALERIA CERTĂZENU ZORILĂ

671

1. SIMPLU ÎNSĂ COMPLEX
Valeria Certăzeanu Zorilă a fost comentată ca prozatoare de Ion Mocioi, Ion Trancău și Lazăr Popescu, critici care au încadrat-o romanului ionic întrucât pare scris de un personaj care se exprimă la persoana întâi.
Deci, abordarea e inerent subiectivă și autoreferențială în planul desigur al ficțiunii ca atare, lăsată însă într-o suspensie motivată de imaginație.
Peste aspectul autobiografic este placată ficțiunea reconfigurată sub formă de dramatic monolog al Nadejdei, cu care prozatoarea se identifică auctorial.
Tehnica e desigur modernă, scriitoarea recurgând la strategia psihobiografiei ce-i este atribuită Nadejdei, trăitoare în cumpliții ani istorici 1940-1945.
Romanul propriu-zis se dovedește a fi un omagiu adus românilor uciși pe toloaca Varnița Camencei, în Basarabia și nordul Bucovinei cât și celor deportați în lagărele de muncă din pustiurile înghețate ale Siberiei. Totodată romanul este un omagiu adus familiei Pricopie-tatăl și Grigore-fiul, precum și altor familii care au suferit ororile și pierderile inestimabile sub acele urgisitoare vremi.
Tema călătoriei e romantică însă pe parcurs abdică de la acest principiu panoramatic în favoarea realismului istorico-psihologic și critic-sarcastic, construcția literară dorindu-se focalizată pe comportamentul uman în diferite ipostaze cât și pe cele mai neașteptate încercări existențiale în eon tulburat de ororile suferite de poporul român datorate unor politici expansioniste nazisto-sovietice ticăloase în perioada celui de al doilea război mondial.

2. POLITICI FUNESTE-BARBARE
Romanul ,,În bătaia vântului’’ poate fi încadrat la categoria de: ,,roman al destinului și al condiției umane” plasată într-un neorealism vaticinar și revendicativ, acuzator al unor practici inchizitoriale și totalitariste.
Lectura-mi reprezintă ea însăși o perpetuă interogare a inumanității unei lumi în dezintegrare, anomalie fascist-comunistă, din cuprinsul său emanând tragicul tăvălug ideologic infernal-dantesc strivitor de conștiințe însetate de dreptate, de libertate, de pace, de credință în niște valori perene.
Astfel, Valeria Certăzeanu Zorilă și Nadejda Vulcănescu se întâlnesc asemeni personajelor lui Cornel Nistea [cele din romanul ,,Ultimul în spațiul arhaic’’] ca să reclame nevoile creatoare și reflexive ale epocii obligate să biciuiască virulent genocidurile provocate de fasciști, naziști, staliniști, hortiști, lista putând fi completată cu mii de criminali notorii cu mâini însângerate.
Povestirea, cumva ,,clasică’’ prin continuitatea firului depănat liniar, stăpânește perfect detaliul spațio-temporal, gestualitatea protagoniștilor [masculini ori feminini], arta dialogului, interpretarea oricărui detaliu spre a dovedi înțelegerea potrivită a episodului narativ, atent distribuit pe axa unor interpretări menite să dea culoare, efect și dinamism evoluției romanești.
Romanul Valeriei Certăzeanu Zorilă stă cu cinste în același raft al bibliotecii naționale și universale dimpreună cu cele scrise de Cristian George Brebenel și Lazăr Popescu din Gorj, întrucât autoarea se descurcă fără ezitări pe traseul inițiatic și revelator al unor evenimente dramatice până la absurdul existențialiștilor francezi.
Lecția de istorie oferită cititorilor e de o pregnanță a traumei descinderii într-un univers concentraționar oribil în care ruptura de sine marchează o autentică fenomenologie a spiritului asasinat de politici și ideologii funeste-barbare.

3. CELE TREI INSTANȚE
Începutul celui de-al doilea capitol ne conduce automat la stilurile unor scriitori precum D. R. Popescu și Ştefan Bănulescu.
Arta povestirii rezistă modelelor autonomă și sigură pe profilu-i impetuos, distant, retrobiectivat, cu o tonalitate fermă, neutră, situaționistă ca într-un text de Hermann Hesse.
Dar problematica e specifică unei Moldove [Basarabii] care și-a trăit calvarul cât și propriile-i umilințe sute de ani, ba sub ocupație turcească, ba sub cea țaristă ori austro-ungară, ba sub cea sovietică.
Romanciera rostește adevărul cumplit că Rusia, plină de o monstruasă voință, de o forță răufăcătoare, a lovit crunt poporul român trecând iute la epurarea în limbă, religie, obiceiuri, distrugând biblioteci, arhive, din considerentul că pe această cale pot să desființeze fundamentul sufletului românesc.
Uliul țarist găsea în această rusificare forțată arma principală de creație a lui ,,homo sovieticus’’ pe care un dement precum Stalin îl voia prezent în toată Europa [ciclică, evoluția istoriei dând din nou Euroasiei un monstru apocaliptic precum Putin].
Îmbinând documentul istoriei cu elementele de biografie ontologică, prozatoarea izbutește a transmute tema din ,,În bătaia vântului’’ într-o narațiune revizuită ca joc glisând între două forme narative: cea heterodiegitică și cea homodiegetică.
Apelez la clasemele lui Jaap Lintvelt dintr-al său ,,Punctul de vedere’’ dar nu abuzez de ele căci efectiv cele trei instanțe ale lumii românești narator / actor / naratar raportate secvențial la relația povestire-istorie se autoreprezintă.
În ceea ce îl privește pe cititor, acestuia nu-i rămâne decât să-și conserve centrul de orientare în lumea romanescă pe plan perceptiv-psihic, pe plan temporal, pe plan spațial, pe planul verbal etc.
Prin urmare, Nadejda Vulcănescu e martora unor momente fericite ca de pildă revenirea Basarabiei și Bucovinei la Patria-Mamă ori nefericite ca de exemplu tragedia unui război devastator de oameni, destine, societăți tradiționale stabile etnic și statornice mentalitar pe un fond ortodoxist liber de primejdii, oropsiri, resetări.
România devenise o biată scenă pe care marile puteri ale lumii puneau în abis sinistra-trista comedie a stabilizării ori destabilizării nației române ba de către naziști, ba de către bolșevici.
În fundalul romanului pe care-l comentez acum se străvăd materiile românești ale unor scriitori precum: Zaharia Stancu, Marin Preda, Norman Manea, Herta Müller, Eugen Barbu, Petru Dumitriu, filtrate și recoagulate stilistic, epic și categorial într-o pastă unitară, compactă, exemplară atitudinal.

4. TOTALITARISM ȘI TRAUMĂ
În fine, eroina asistă la ridicarea tatălui ei de către bolșevici în noaptea de 12/13 iunie 1941, adică la declanșarea unei urgi împotriva a mii de familii din sânul cărora bărbații fuseseră răpiți de niște bestii cu chip de soldați bolșevici.
Apoi, respiră ușurată la eliberarea de către armata română a lui Ion Antonescu a Basarabiei, Bucovinei, Herței dar și a Transnistriei și la instalarea administrației româneşti.
Urmează apoi dezrădăcinarea din martie 1944 când populația românească se refugiază în Patria- Mamă, unde regele Mihai I a fost silit să accepte pătrunderea în țară a rușilor și a comunismului dictatorial și torționar de tip stalinist care a trecut la asasinarea în masă a spiritualității și intelectualității, fruntașilor politici ai națiunii în lagărele de exterminare anvelopate în stabilimente de reeducare.
La Craiova, o eroină pe nume Natașa, cade pradă furiei bolșevice, iar Nadejda însăși se vede azvârlită într-o derută totală și amenințată cu deportarea.
Tribulațiile curg trepidant pe același proiect imprevizibil al luptei pentru existență, al rezistenței la impactul cu o istorie ce părea implacabilă. Povestea de dragoste cu Colea i se pare Nadejdei o izbăvire.
De aici încolo suspendându-mi cronica de carte transmit cititorilor sarcina de a mai adăuga fiecare ce crede de cuvânt.
Eu închei cu concluzia că Valeria Certăzeanu Zorilă s-a ocupat onorabil și de funcționarea politică a textului. A respectat inițiativa pe care cuvintele și-au asumat-o orientate de fluxul intra-narativ. Atentă la transformările propriei cărți, autoarea înregistrează demitizarea creației, edificiul lecturii, vectorizarea care promovează linearitatea textului, admiterea relaţiilor transversale care unifică diversitatea monografică a textului cât și pagina de gardă care maschează translinearitatea, rezultanta o constituie recuperarea romanului din unghi transmodernist.
Dacă dialogul rupe o descriere, supratextul comentariului irepresibil și inerent reface cea de a treia scriitură într-o ciclicitate a reînscrierii translinearului în linear, unde fiecare pasaj este scris cuvânt cu cuvânt chiar în cadrul meditației asupra istoriei, asupra identității civice, asupra alterității etc.
Desigur biografia autoarei nu se confundă cu destinul protagoniștilor săi dar un transfer subteran alambicat și mereu schimbător poate fi pus în evidență între cele două planuri precum în cazul operei romanești a lui Norman Manea [și el deportat împreună cu familia într-un lagăr de concentrare pentru evreii din Transnistria în perioada dictaturii lui Antonescu – n.m., IPB].
ION POPESCU BRĂDICENI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here