Fac parte dintre cei născuţi în Peştişani, adică la doi paşi de Hobiţa marelui Brâncuşi. Cunosc, cred eu, multe despre Titanul creator al sculpturii moderne universale. Încerc să transmit un crâmpei din existenţa de zi Casei Memoriale ce poartă numele celebrului român gorjean plecat pe jos, la Paris, spre a-şi urma destinul de mare artist.
Concurenţa mincinosului Internet
În mileniul trei, se pot afla multe despre Casa Memorială „C. Brâncuşi” din Hobiţa, comuna Peştişani. Nu toate-s adevărate şi aceia care vor să-şi facă o idee proprie despre locul în care a văzut lumina zilei viitorul sculptor uriaş merg negreşit la el acasă. Cu riscul de a străbate drumuri lungi şi grele. Că nu există indicatoare pare o minciună virtuală, de înţeles. Din centrul Peştişanilor, la stânga, cum vii dinspre Târgu-Jiu, după 3 kilometri de drum prost se ajunge la destinaţie. Una turistică şi mai ales culturală. Interiorul Casei memoriale „C. Brâncuşi” prezintă, în fapt, un mic muzeu etnografic al caselor ţărăneşti gorjene de la sfârşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX.
Primii turişti, hobiţenii
Intru în curtea casei şi nu văd ţipenie de muzeograf. Un tânăr şi o fată îmi spun că doar ei sunt acolo. O glumă, ca şi următoarea. Imediat apar muzeograful, căruia prefer să-i zic aşa, Aurel Cernitoiu, împreună cu un vlăjgan. Era Ion Oancea, hobiţan prin adopţie, fiind căsătorit cu o preafrumoasă urmaşă de-a fostului morar Seimeanu. Evident, nici morarul şi nici moara nu mai există. Vremurile alea s-au dus demult, iar urmaşii sosesc aici la Casa Memorială „C. Brâncuşi”, spre a afla cum au trăit cândva strămoşii lor. Îi întreb ce făceau acolo. Mă păcălesc: „Facem cu cazanul”. Ieşiseră din pivniţă, acolo unde este expus un cazan de ţuică, drept piesă de muzeu. Lui Brâncuşi îi plăcea ţuica, o făcea singur în cazanul pe care-l cumpărase şi-l dusese la Paris. Cu ţuica din producţie proprie, „Sfântul din Montparnasse” le deschidea limbile şi-i binedispunea pe oaspeţii săi. Numită în franţuzească „apă de viaţă”, prin Hobiţa Peştişanilor trece ca o licoare aducătoare „de poftă”, ţuica deschide apetitul celor ce-o beau înainte de mâncare. Mâncare pregătită în ţest sau la cuptorul cu lemne din cuhnie, bucătăria ţăranilor din Gorj. Neapărat, bucătărie de vară cu hotă, cum i s-ar spune azi celei care odinioară purta numele de „corlată”. Cămarei i se zicea „celaru”, o ladă frigorifică arhaică, după cum o botezase un mai vechi muzeograf principal, profesorul Ion I. Blendea, mai cunoscut ca Nelă al lu’ Neagu, primitor al turiştilor cu drag de Brâncuşi dinainte de Revoluţie.
Supraveghetorii cu salariu minim pe economie!
S-or supăra, nu s-or supăra să o spun pe-a dreaptă. Doamna Doina Pană, de loc din Boroşteni, comuna Peştişani, şi colegul domniei sale Aurel Cernitoiu sunt nişte eroi. Poate vi se pare exagerat, dar în lunile dintre primăvară şi toamnă ei rezistă pe baricade de dimineaţa până seara: de pe la ora 8 dimineaţa la orele 20. Singuri, şi-au luat libere: el, sâmbăta şi duminica, ea – lunea şi marţea. Cu salarii minime pe economie, minus 25%. Dau explicaţii competente şi vând. Bilete de intrare: 2,40 lei adulţii şi 1,20 lei elevii. Pensionarii şi studenţii sunt trecuţi la adulţii fără vreo reducere şi nu din vina lor. Când vor fi reduceri, Doina şi Aurel le vor aplica. Deocamdată, nu! Mai vând: vederi – 1 leu bucata, pliante – 2 lei, insigne cu chipul Brâncuşi şi magneţi de pus pe frigidere. Momentan, magneţii lipsesc. Magneţii sunt de două feluri, chipuri diferite ca realizare şi cu mare căutare la vizitatori. Urmează să le mai aducă cei de la Muzeul Judeţean Gorj, condus de directorul dr. Dumitru Hortopan, de care aparţin. Ca şi până-n Revoluţie, Casa Memorială „C. Brâncuşi” este o Secţie a Muzeului judeţean. Încadrarea diferă. Ca muzeograf ar fi avut contracte de 35-40 de milioane lei vechi, aşa ca supraveghetori se mulţumesc cu puţin. De la Boc puţin, de la Dumnezeu mult!
Monografia Peştişanilor, aşteaptă tipărirea!
În timpul liber, bănuiesc că Aurel Cernitoiu mai practică şi agricultura. Altfel, nu s-ar descurca cu puţinii bani. Ca un om al satului, el şi-a ajutat fiica, pe Alexandra Cernitoiu. Împreună cu ea au strâns date, acte şi fapte din istoria comunei Peştişani şi au redactat o Monografie. Normal, vioara întâia a fost fiica sa. Absolventă a Facultăţii de geografie a Universităţii din Craiova, cu masterat în turism, susţinut în Bucureşti, la Universitatea „Spiru Haret”. Monografia i-a fost acesteia subiect al lucrării de licenţă. Cu tipărirea monografiei, din care un capitol special îi este rezervat Hobiţei lui Brâncuşi şi casei sale părinteşti, se aşteaptă timpuri noi. Mai bune decât acum. Sub teroarea portocalie a crizei.
Ion Predoşanu
