Criza din România, un test pentru succesul acţiunilor UE şi FMI

446
fmi-washingtonRomânia reprezintă în prezent un test pentru UE, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care au reuşit anul acesta să ajute la evitarea unei crize bancare în Europa Centrală şi de Est, comentează The Times.

Uniunea Europeană a avut un succes la scară redusă, dar surprinzător, în ceea ce priveşte ajutorul acordat regiunii pentru evitarea unei crize bancare în acest an. Comisia Europeană a acţionat neobişnuit de repede, iar instituţii precum FMI şi BERD şi-au regăsit scopul pe parcursul crizei economice mondiale.
În România, ţară grav afectată de criză, procesul de alegere al preşedintelui, care a început duminică, va arăta dacă românii mai au încă forţa de a realiza schimbările şi reformele pe care organizaţiile şi instituţiile finanţatoare le solicită. Luna trecută, Guvernul de coaliţie de centru-stânga a fost demis, iar FMI a amânat plata celei de-a treia tranşe, de aproximativ 1,5 miliarde de euro, dintr-un pachet pe doi ani, de 20 de miliarde de euro, probabil până la formarea unui nou Guvern.
Acest lucru ar putea dura mult, având în vedere că actuala cursă prezidenţială se dovedeşte a fi una strânsă. Principalii doi candidaţi, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, au un anumit sprijin occidental: Băsescu, pentru că „vorbeşte limbajul pieţelor”, iar Geoană, parţial datorită perioadei în care a fost ambasador în Statele Unite, scrie cotidianul britanic.
Dar din cauza stilului mai agresiv al lui Băsescu, investitorii se tem că, dacă el câştigă cel de-al doilea tur de scrutin de la 6 decembrie, nu va ajuta mult la formarea unei coaliţii. Întârzierile contează, notează cotidianul, care adaugă că, în pofida aderării României la UE în ianuarie 2007, ţara a rămas profund afectată de corupţie, iar rapoartele „caustice” de la Bruxelles nu au avut un efect prea mare. FMI este în prezent sceptic în legătură cu capacitatea României de a reduce cheltuielile sau de a realiza reduceri de personal în timpul recesiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here