La mai toate faptele necurate, din jurul lui, înţeleptul nea Traian Roşca, din Peştişanii Gorjului, om ce bate la 80 de ani, are o vorbă: „Apa trece, pietrele rămân. Pe vremea când făcea armata, colegii lui jucau ba table, ba şah. El citea. Şi răbdător, cum este, a devenit mai priceput. A înţeles viaţa şi o înţelege altfel. Văzând, mai ales, părţile ei bune. Adică jumătatea plină a paharului.
Există, totuşi, întâmplări care nu duc nicăieri. Sau duc. Dar în jos. Aşa, de pildă, analfabetismul pe care o anume societate, un regim dictatorial dispărut cu mult înainte de apariţia regimului băsescian, îl declara eradicat. Al naibii analfabetism reapăru, iar România anului de (dis)graţie 2011 îl are în proporţie de 20% din populaţia de până la 64 de ani. Iar cifra celor care buchisesc greu, adică au dificultăţi la cetit se ridică pe la 40%. Printre tâmpeniile societăţii de consum, pe care România postdecembristă se tot străduieşte s-o construiască de vreo 20 de ani, mai ieri-alaltăieri apăru încă una. În ţara unde şi diploma de bacalaureat a devenit una greu de obţinut s-a izmenit o aşazisă universitate privată din Iaşi, Apollonia pe numele ei, care a găsit soluţia. Dacă tot avem tineri fără diplomă de bacalaureat de ce să nu organizeze ea concursuri de admitere pentru cei picaţi? Zis şi făcut. Las la o parte faptul că ea, oricum, ca Universitatea Apollonia ot Iaşi, privată cum este, era privată şi de posibilitatea de a organiza concursuri de admitere. Cum ar veni, nu avea acreditare. Măi, să vezi şi să nu crezi! Fiind ea pe bani grei, iar banii neavând miros, de ce să nu le ia banii la fraieri şi să nu le dea diplome. Ce dacă nu aveau valoare. Se ştie doar că nebun nu este acela care cere, ci acela care dă. Şi să pună pe drumuri ditamai comisia-asociaţia de acreditare a ministerului Educaţiei să se deplaseze la Iaşi pentru a lua măsuri. Că altă treabă nu aveau. Minunea născocită de Vasile Burlui, preşedintele Universităţii private Apollonia din Iaşi, zice că încă nu avuseseră loc examenele. Recte, concursul de admitere. Şi că, vezi Doamne, n-au greşit cu nimic. Sau nu încă. Mi-am adus aminte de un alt fenomen, că altfel nu pot să-i spun. L-am întâlnit la o cafea pe Petre Sandu, probabil bulibaşă din Meteorul Târgu Jiului. Mi-l prezentase amicul poet Ion Popescu Brădiceni. Omul s-a autoprezentat drept critic literar. Şi aducea argumente că poetul Tudor Arghezi ar fi, cică, după opinia lui, ăl mai primul poet român. Mai mare decât poetul naţional Mihai Eminescu. Pe care-l băga-n corzi, cum că l-ar fi plagiat ba pe Schiler, ba pe Goethe. Oricum, ceva de genul acesta. Mai apoi, aveam să aflu că domnul critic literar Petre Sandu, cetăţean european deţinea o diplomă de licenţă luată la Bruxelles, prin ha Belgie. Unde-şi da şi un masterat. Omul – cetăţean român de etnie romă, dar şi cetăţean belgian, cu domiciliu acolo şi cu autoturisme înmatriculate în Belgia – culmea culmilor – nu ştia să scrie şi nici să citească! Deşi făcuse parte acum un an, primăvara, dintr-o delegaţie guvernamentală a României la Bruxelles, acasă la Uniunea Europeană, unde se discutau problemele nomazilor. Iată spre ce se îndreaptă învăţământul din România ministrului Educaţiei Daniel Funeriu. Dacă nu ne dezmeticim România şi românii vor avea diplomaţi fără ştiinţă de carte! Spre lauda savantului de renume european Funeriu!
Ion Predoşanu
