Criminal din Târgu Cărbunești condamnat la 19 ani de pușcărie!

3392

Verdict final al judecătorilor în controversatul dosar „Elodia 2”, cel în care un gorjean din Târgu Cărbunești a fost acuzat că și-a omorât cel mai bun prieten pentru a pleca apoi în Italia cu soția acestuia. Dianu Felix a ajuns în spatele gratiilor, vinerea trecută, după ce Curtea de Apel Craiova i-a respins contestația pe care acesta a depus-o la sentința pe care Tribunalul Gorj a emis-o în urmă cu doi ani împotriva sa. Individul e acuzat că în urmă cu un deceniu l-a ucis pe Dan Nistor, zis Heru, trupul neînsuflețit al acestuia nefiind descoperit vreodată. Pe acest amănunt a mizat și criminalul, fiind convins că în lipsa unui cadavru nu vor exista probe împotriva sa. Anchetatorii au reușit însă să strângă suficiente dovezi împotriva sa și astfel acum a fost dată sentința finală. Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetările fiind unele extrem de complexe. Ani de zile anchetatorii au încercat să dea de trupul neînsuflețit al victimei, dar nu au reușit. În schimb au descoperit greșeli gramaticale în mesajele pe care Dianu Felix le-a transmis rudelor victimei de pe telefoanele acestuia, erori pe care criminalul le-a făcut și cu alte ocazii. „Sunt plecat ân Bulgaria”, a transmis acesta ca și cum ar fi fost un mesaj de la Heru, numai că Heru avea actele de identitate acasă. În plus, Nistor nu obișnuia să plece de la domiciliu fără să își anunțe rudele. În ziua în care s-a urcat în mașina lui Felix avea asupra lui și câteva mii de lei pentru că dorea să facă o mică afacere care să îi aducă un profit de 10%. Negațiile categorice ale lui Felix nu au convins pe nimeni, mai ales că a doua zi după ce Heru a dispărut el a apărut în public cu o mână bandajată. A motivat că ar fi căzut de pe o scară. În realitate, la testul poligraf la care a fost supus ulterior a picat la toate întrebările esențiale. „În cadrul testării cu tehnica poligraf, la întrebările țintă ce aveau legătură cu fapta: ,,dacă l-a omorât pe Nistor Daniel”; ,,dacă știe unde se află cadavrul acestuia”; ,,dacă i-a sustras telefoanele mobile după ce l-a omorât”, ,,dacă în seara de 15.02.2010 a fost cu cineva când l-a omorât pe Nistor Daniel”, „te-a ajutat cineva să ascunzi cadavrul lui Nistor Daniel”, „ai îngropat undeva cadavrul lui Heru”, „ai aruncat cadavrul lui Heru într-un puț”,  inculpatul a prezentat indicii clare ale comportamentului simulat (filele 85-89 dosar u.p vol. I și filele 104 – 107, 119-122 dosar u.p . vol. I). Relația victimei cu frații și ceilalți membri de familie era apropiată, iar în perioadele când victima era plecată, îi informa regulat despre locația și starea sa, neavând obiceiul de a-și închide telefonul și nu avea asupra sa acte de identitate, cartea de identitate a acestuia fiind găsită la domiciliul său”, se arată în decizia de motivare a condamnării lui Dianu Felix la închisoare cu executare.
Prin sentința respectivă, individul este obligat acum să despăgubească rudele victimei cu sume importante de bani, cel mai probabil averea sa urmând să fie vândută pentru a face rost de aceste sume, deși valoarea acesteia nu este una mare. „Admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de părţile civile Nistor Dorinel, Nistor Elena, Nistor Emanoil Victor şi Nistor Sorin. În baza art. 397 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 100.000 de lei daune morale către partea civilă Nistor Dorinel, 100.000 de lei daune morale către partea civilă Nistor Elena, 100.000 de lei daune morale către partea civilă Nistor Emanoil Victor, 100.000 de lei daune morale către partea civilă Nistor Sorin şi suma de 15.000 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Nistor Dorinel. Ia act că partea civilă Nistor Constantin a decedat în cursul cercetării judecătoreşti.Obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat ales Pupăzan Constantin. Menţine măsura asiguratorie a sechestrului asiguratoriu instituită prin ordonanța din 25.04.2016 asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului, respectiv asupra locuinţei situată în oraşul Târgu Cărbuneşti, str. Gării nr. 6, judeţul Gorj – casă de locuit de 104 m.p. şi suprafaţa de teren aferentă de 345 m.p., a cărei valoare estimată este de 69.300 de lei”, a decis instanța, criminalul fiind obligat să suporte cheltuieli de judecată în cuantum de peste 27.000 de lei. Vinerea trecută, imediat după pronunțarea sentinței, individul a fost ridicat de polițiști și dus la Penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here