Creţan: “Negocierile nu s-au încheiat duminică”

317

În ciuda ultimatumului dat joi sindicaliştilor de către managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, negocierea contractului colectiv de muncă al CEO nu s-a încheiat duminică. Ciurel spera că astăzi contractul se va semna, acesta anunţând că administraţia nu va mai participa de luni la negocieri, directorii negociatori fiind trimişi la locurile lor de muncă.

Constantin Creţan, liderul FNM, a declarat duminică, că negocierile se vor încheia luni, duminică după-amiaza sindicaliştii fiind la Târgu-Jiu încă în discuţii tensionate. Creţan crede însă că luni se va realiza ultima rundă de negocieri, probabil, marţi contractul putând fi parafat, asta dacă administraţia nu va avea parte de încă o rundă de discuţii în contradictoriu iar CCM-ul va mai fi prelungit încă o săptămână. Discuţiile nu îşi mai au rostul, oricum meciul sindicatelor-administraţie încheindu-se deja cu scorul de 1-0, administraţia lăsând sindicaliştii fără cota de 6,5 la mie din fondul de salariu, fără peste 20 de sporuri avute în special de personalul TESA, şi cu prima de vacanţă în sumă fixă, de la 75% din salariu cât a fost anterior.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here