Crescătorii de păsări pot accesa credite bancare prin APIA

147

Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) aduc la cunoştinţă beneficiarilor Măsurii 215 – plăţi privind bunăstarea animalelor – păsări, că au încheiat convenţii privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente cu mai multe bănci. Valoarea creditului acordat de către instituţiile financiar-bancare va fi de până la 90% din valoarea decontului justificativ prezentată în adeverinţă emisă de APIA.

Până la această dată au fost încheiate convenţii cu următoarele bănci: CEC BANK S.A, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Banca Română pentru Dezvoltare, OTP Bank, Unicredit Țiriac, Banca Comercială Română, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank România S.A., Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania. Prin încheierea acestor convenţii, APIA emite, la solicitarea fermierului, o adeverinţă, prin care confirmă că solicitantul a depus cererea de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – Pachetul b – păsări, valoarea ajutorului din cererea de ajutor, precum şi valoarea decontului justificativ, depus de acesta la APIA în perioada 16 ianuarie până la data de 15 februarie 2013.

Fermierului i se impun o serie de condiţii
Valoarea creditului acordat de către instituţiile financiar-bancare va fi de până la 90% din valoarea decontului justificativ prezentată în adeverinţă emisă de APIA conform Anexei 1 şi cu încadrarea în limita sumei cuvenite din Plăţile privind bunăstarea animalelor – Pachetul b – păsări, denominate în lei astfel: pentru creditele acordate de Bancă până la data de 31.12.2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în ziua anterioară datei solicitării creditului; pentru creditele acordate de Bancă începând cu data de 01.01.2014 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 31.12.2013. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier. Menţionăm că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe /acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului). Potenţialii beneficiari, interesaţi trebuie să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here