Cremeş de post

1151

Ingrediente
2 foi de aluat foetaj 25×40 cm
2 budinci de vanilie dr.Oetker
100g margarină pentru prăjituri
1/4 linguriţă vanilie măcinată
850 ml lapte de soia
5 linguri zahăr
1 zahăr vanilinat
vişine (opţional)

Mod de preparare
Se prepară budinca. Se pune praful de budincă (amândouă) într-un castronel, se adaugă zahărul+zahărul vanilinat şi câteva (10-12) linguri din laptele rece. Se amestecă bine, până nu mai rămâne niciun cocoloş.
Restul de lapte se pune la fiert. Când acesta începe a fierbe uşor, se adaugă amestecul de mai sus şi se învârte continuu până se îngroaşă budinca. Se dă la răcit într-un castron, în care apoi puteţi mixa.
Când s-a răcit budinca puţin (dar nu de tot) adăugaţi margarina tăiată cubuleţe (la temperatura camerei) şi mixaţi. Apoi adăugaţi vanilia măcinată, mixaţi câteva secunde. Chestia cu mixatul, o repetaţi din când în când (încă de vreo 5-6 ori), până se răceşte budinca. După ce s-a răcit puteţi amesteca în ea vişine proaspete sau din compot, dar să fie scurse bine de zeamă.
Se coc foile de foetaj pe hârtie de copt la 180 de grade Celsius, până devin aurii. Foile se vor umfla. Imediat ce le scoateţi din cuptor, puneţi o foaie de hârtie de bucătărie peste foaie şi apăsaţi uşor pe ea. Atenţie la aburul care iese din foaie-ARDE!
Foile se răcesc relativ repede. Umpleţi foile cu crema de vanilie, apoi puneţi cremşnitul la rece. Se lasă vreo câteva ore. Înainte de servire, pudraţi cu zahăr pudră. Se taie foarte uşor şi e super gustos de la vanilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here