![crema](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_10_03/crema.jpg)
Cremele concepute pentru pielea îmbătrânită au o textură mai grea, iar atunci când sunt aplicate pe o piele tânără, pot să cauzeze o serie de probleme grave, a explicat Susan Mayou, consultant in dermatologie la o clinică din Londra.
„Pacienţii cu eczeme care au folosit produse cosmetice prea grase suferă adeseori de o boală denumită «foliculita ocluzivă» – transpiraţia nu poate să iasă prin porii astupaţi, cauzând apariţia unor iritaţii de culoare roşie. Tinerii care folosesc aceste produse pot suferi de aceleaşi simptome”, a declarat Susan Mayou.
Deşi aceste infecţii uşoare ale pielii au un caracter temporar şi pot fi vindecate, de regulă prin aplicarea unui antibiotic, atunci când tinerele femei folosesc creme cu o concentraţie ridicată de retinoide, derivate din retinol (o formă a vitaminei A), şi de AHA (compuşi din grupa acidului alfa-hidroxi, precum acidul glicolic sau acidul lactic), pot apărea o serie de probleme grave.
În cazul pielii tinerilor, care este mai puţin elastică, aceste produse afectează funcţia naturală şi protectivă a pielii de reţinere a apei. Pielea tinerilor, în special cea de pe obraz, este mult mai sensibilă decât pielea persoanelor în vârstă şi reacţionează destul de rău în faţa ingredientelor agresive conţinute de aceste creme cosmetice.