Credite pentru studenți cu dobândă plătită de stat

1102

Un număr de 400 de credite pentru studenți și familii tinere, în condiții avantajoase, au fost acordate de bănci în ultima lună, anunță ministrul Familiei, Gabriela Firea.

În total, au fost accesate credite în valoare de peste 18 milioane de lei.

„În bugetul pentru anul 2023, avem la dispoziție 47 milioane de lei pentru a achita dobânzile, comisioanele de analiză şi comisioanele de gestiune a garanțiilor de stat pentru creditele „Student Invest” și „Family Start”. Pregătim modificări importante pentru a corecta micile probleme și pentru a face mai accesibile cele două programe. Este una dintre prioritățile noastre pentru anul 2023, așa cum ne dorim și mai multe bănci să ne fie parteneri în program. Reamintesc faptul că prin programul „Student Invest” studenții pot obține un credit de până la 10.000 de euro, cu dobânda plătită integral de Ministerul Familiei, iar în programul „Family Start” tinerele familii pot accesa credite de maximum 15.000 de euro, cu dobânda subvenționată 75%. În plus, banii pot fi restituiți în maximum 10 ani”, mai spune ministrul Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here