Credinţa mântuitoare învinge moartea!

148

credintaÎn pericopa Evanghelică a Dumincii a 24-a după Rusalii, o nouă minune preaslăveşte faptele Mântuitorului şi ne aminteşte despre Învierea fiicei lui Iair, pentru a ne oferi un exemplu clasic despre modul cum putem îndura o experienţă de acest fel, în ciuda tuturor dificultăţilor ei, dar în acelaşi timp, ne arată, cât de mult avem nevoie de credinţă, deoarece numai prin credinţă, Dumnezeu ne dă şi ne va da puterea Sa de a nu cădea din punct de vedere spiritual, în momentele grele prin care ne încearcă viaţa!

Tatăl, în Calea Mântuitorului, strigându-şi disperarea!
În fapt, avem o relatare cutremurătoare, poate un episod plin de tragism care sensibilizează până şi cea mai împietrită inimă, amintindu-ne numele unui tată, Iair, care era mai marele sinagogii, pomenit aici într-un moment când trecea printr-o mare încercare: moartea fiicei sale. Propovăduitor al Legii lui Dumnezeu, Iair a ieşit în calea Mântuitorului, strigându-şi deschis, cu disperarea unui părinte îndurerat, moartea fiicei sale, unicul său copil! Dinaintea unei astfel de încercări, orice mândrie dispare, convenţiile sociale se arată deşarte şi fără sens, moartea fiind cea mai dură dintre demascările pe care le suferim înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Înainte de orice alte considerente sociale, Iair a venit la Domnul ca un tată şi I-a cerut smerit ajutorul, din toată inima şi cu toată credinţa şi nădejdea lui. Iisus i-a citit sufletul şi i-a văzut credinţa şi dragostea, încurajându-l prin cuvintele: “Nu te teme; crede numai! Copila n-a murit, ci doarme”, chiar şi atunci când ceilalţi îi aduseseră bietului tată vestea că fetiţa murise.
Totul este numai să credem!
Cu multă atenţie, observăm cum Mântuitorul mângâie, iarăşi, o persoană greu încercată, pe tatăl a cărui fiică a murit, iar în locul unde se afla copila moartă, Iisus a observat cum mulţimea avea diferite atitudini, că nu toată lumea credea în El, iar unii, poate, chiar se îndoiau de puterea Lui. De aceea, Mântuitorul a poruncit ca în casa în care se afla copila moartă să rămână doar trei apostoli(Pavel, Ioan şi Iacob), tatăl şi mama fetei. În această atmosferă de linişte, El săvârşeşte minunea şi spune că fiica aceasta nu a murit, ci doarme. De fapt, ca întotdeauna, Fiul Domnului atrăgea atenţia asupra unui mare adevăr pe care noi, oamenii, lăsându-ne cuprinşi de durerea despărţirii de cei dragi, îl uităm, acela că moartea nu este un sfârşit definitiv, ci doar un somn, o odihnă, o despărţire temporară, iar totul este numai să credem, lucru care, din păcate, unora ne lipseşte! Dacă nu credeţi acest lucru, să amintim că la casa lui Iair, Domnul Iisus avea să se lovească de ironia celor care vedeau zadarnică venirea sa, din moment ce fetiţa murise deja. Mântuitorul nu a încetat să-i încurajeze pe bieţii părinţi, distruşi de nenorocirea ce venise asupra lor, numai Hristos Domnul a mers cu iubirea Lui până la capăt, vrând parcă să ne spună că Dumnezeu nu ne lasă niciodată la greu, că El este mereu alături de noi, chiar şi în clipa când ni se pare că nu mai e nimic de făcut, cerându-ne să îndrăznim şi să credem, fără a fi copleşiţi de îndoileli! Doar strigând-o, copila s-a ridicat ca dintr-un somn, iar ca şi în alte situaţii, Mântuitorul le-a cerut celor de faţă să nu spună nimănui vreun cuvânt, chiar dacă această mare minune nu putea să rămână ascunsă, fiind până la urmă cunoscută şi de către noi, cei de astăzi, care ne închinăm Celui ce are putere asupra vieţii şi asupra morţii!
Să îl urmăm pe Hristos în credinţă!
Aşa cum Domnul Hristos a înviat-o pe tânăra fiică a lui Iair, tot aşa va face prin puterea Lui şi cu noi, la Învierea cea de apoi, când vom fi vii trupeşte şi sufleteşte, după cum El Însuşi ne-a spus. Dacă nu avem credinţa aceasta, înseamnă că nu avem suficientă credinţă, iar dacă o vom avea, vom fi fericiţi în această viaţă, dar şi dincolo de moarte. Aşadar, să credem şi noi cuvintele pericopei Evanghelice, că morţii vor învia, că asemenea lui Iair, trebuie să îl urmăm pe Hristos în credinţă. În chip mistic, acest drum al lui Iair are loc şi acum, când noi toţi putem lua parte la el, însă, ca să se întâmple aceasta, asemenea lui Iair, trebuie să stăm aproape de Iisus şi să îndurăm tot ceea ce Dumnezeu ne trimite pe drumul vieţii noastre. Poate că drumul lui Iair a fost scurt, iar ale noastre ar putea să fie lungi, ce vor dura până la sfârşitul vieţilor noastre. Dar să credem că va veni învierea morţilor şi că vom fi redaţi celor dragi care sunt deja cu Domnul. Fiecare dintre noi suntem în aşa fel creaţi încât nu ne vine să credem că vom muri, deşi acceptăm că suntem muritori, dar nu ne vine uşor să acceptăm acest adevăr!
Prof. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here