Costurile notariale în România, de 14 ori mai mari decât în Germania

407
notariatO tranzacţie imobiliară este taxată la notar, în România, de 14 ori mai mult decât în Germania, potrivit unui studiu de consultanţă imobiliară, evaluare, cadastru şi servicii notariale, citat de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

De asemenea, potrivit datelor furnizate pentru NewsIn, românii plătesc de şapte ori mai mult la notariat pentru o tranzacţie imobiliară decât portughezii, de cinci ori mai mult decât francezii, de şase ori mai mult decât austriecii şi de patru ori mai mult decât belgienii.

În acest sens, preşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că va propune comisiilor de specialitate din Parlament şi guvernul României să elimine din cadrul legislativ restricţiile privind numărul de notari publici, a grilelor privind onorariile minime ale acestora în domeniul tranzacţiilor imobiliare, a restricţiilor privind publicitatea şi a celor legate de alocarea teritorială a posturilor.
„Un prim pas ar fi eliminarea tarifului pentru redactarea contractului. Acesta reprezintă 15% din tariful standard stabilit de un notar. Eliminarea acestuia ar duce la o economie anuală de 15 – 30 de milioane de euro”, a spus Chiriţoiu.
Chiriţoiu estimează că o concurenţă reală va putea scădea onorariile notarilor publici cu până la 30%.”Încă mai este loc de astfel de reduceri, cea mai recentă fiind aceea pentru participanţii la Prima Casă”, a mai spus acesta.
De asemenea, Bogdan Chiriţoiu a spus că va sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu privire la informarea precară a consumatorilor de către bănci în legătură cu notarii selectaţi de acestea pentru efectuarea tranzacţiilor prin credit ipotecar, mai ales în privinţa informării consumatorilor încă din faza iniţială asupra tarifelor practicate de notari.
Selecţie de pe Business.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here