
Târgu-Cărbuneşti. „Cred că sponsorul nostru a plătit pentru concertul cuplului Rednic peste 1.000 de euro. Noi acceptăm cu plăcere această sponsorizare. Recunosc faptul că, eu, din bugetul local, nu-mi puteam permite să dau atâţia bani” , ne-a declarat Viorel Mazilu, edilul oraşului Târgu-Cărbuneşti. Acesta se declară extrem de mulţumit de ediţia din acest an a Festivalului de Muzică Lăutărească „Gena Bârsan”. „Cred că după atâta muzică lăutărească, exponenţii muzicii populare, Cornelia şi Lupu Rednic, sunt o descreţire pentru frunţilor cărbuneştenilor. Cred că artiştii i-au de-stresat pe cetăţenii mei, şi i-au distrat de minune”, a completat primarul. Spectacolul a fost susţinut în parcul Stejeret, o pădure seculară, excelentă pentru evenimentele specifice zonei gorjeneşti. După concert, Mazilu a oferit o masă bogată în cinstea invitaţilor maramureşeni, dând dovadă de ospitalitate gorjenească. Zilele Oraşului Târgu-Cărbuneşti vor continua şi astăzi, iar autoritatea locală se aşteaptă la multe alte surprize din partea lui Ninel Potârcă. În această ultimă zi de spectacole, atracţia principală se promite a fi un extraordinar foc de artificii. La deschiderea festivităţilor Zilelor Oraşului au fost prezenţi şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Gheorghe Orzan şi Mugurel Surupăceanu, deputat PSD de Gorj.