Corectitudine și greșeală

490

,,Limba română e patria mea” – Nichita Stănescu

De multă vreme, urmărind mass-media, în special presa, am constatat că unii vorbitori de limba română, atât în exprimarea orală cât și cea scrisă, nu au proprietatea unor termeni și persistă în a confunda conceptul de ,,scriitor” cu cel de ,,prozator”. Cuvântul ,,scriitor” derivă de la verbul,,a scrie” plus sufixul „-tor”. Sensul acestui concept este autor de opere literare (poezie, proză, dramaturgie, critică literară). ,,Scriitor” este un cuvânt generic, formează un tot care include în sfera sa celelalte concepte: poet, prozator, dramaturg, critic literar, eseist. Prin urmare, fiecare din aceștia este un scriitor.
Se impune, de asemenea, o atenție sporită în folosirea cuvintelor: „prozaic”, „ prozaism”, „prozaicitate”, „prozaizare”, neologisme preluate din limba franceză, cu sensul lor de opere literare sau stiluri lipsite de calități artistice, de valoare artistică sau stilistică. Cuvântul „prozastic (ă)” întâlnit în limbajul critic, apare pentru prima dată în DOOM3, ediția 2021.
De la o vreme încoace, am observat că vocabula „profesor” este folosită și pentru numele proprii feminine: profesor Georgeta Popescu, deşi în toate dicționarele apare și forma feminină de singular și plural. Pensionar din 2000, am aflat că elevii se adresează cu apelativul „doamnă profesor”. În ”Dicționar de cuvinte recente”, editura Albatros, București, 1982, Florica Dimitrescu folosește următoarea terminologie: profesor-diriginte, profesoară-dirigintă; profesor-artist, profesoară-artistă; profesor-logoped, profesoară-logoped. Profesor-oaspete, unica formă pentru ambele genuri, se întrebuințează când un profesor universitar, bărbat sau femeie, este invitat într-o altă țară pentru a ține cursuri.
Din discuțiile purtate cu un profesor universitar, de specialitate, a afirmat că, într-adevăr, este o abatere de la normele limbii române cu mici excepții: în mediul universitar se folosește o unică formă, cea masculină: doamna profesor universitar; doamna profesor-ministru; doamna- profesor universitar-rector; doamna profesor-director general; doamna profesor- inspector general.
Este adevărat că în DOOM3 sunt întâlnite și formele feminine: ,,ministră” și ,,rectoră”, dar acestea se folosesc numai colocvial, adică în conversații familiare, nu și în cele oficiale.
Lingvistica este o știință care studiază limba, ca mijloc de comunicare, și legile ei de dezvoltare. Termenul provine din limba franceză, „linguistique”, de aceea dicționarele ,mai prevăd și varianta „linguistică”. Apare și termenul învechit „limbistică”, mai puțin cuvântul denominativ „limbist”, inexistent în dicționarele consultate de noi începând cu „Dicționarul universal al limbii române” de Lazăr Șăineanu, a cincea ediție, 1925, și până la DEX, ultima ediție.
Chiar dacă există în vreun dicționar, a folosi în scris cuvântul învechit „limbiști”, în zilele noastre, marcat cu semne grafice (ghilimele), înseamnă că nu este întrebuințat cu sensul lui denotativ, lingvistic, dimpotrivă, este folosit cu rea intenție, dându-i o conotație specifică unui limbaj vulgar, obscen, din care denotă o totală lipsă de politețe, de bune maniere.
Din înțelepciunea determinată de experiența acumulată în timp, poporul român a creat adevărate nestemate, unități frazeologice, expresii, locuțiuni și proverbe, modele de concizie și inovație metaforică. Prezentăm câteva despre limbă, ca mijloc de comunicare: „A fi cu limba fagure de miere”-a vorbi frumos, prietenos și amabil; „ A fi slobod la limbă”- a spune și ce nu trebuie; „A-și pune frâu la limbă”-a se feri de a spune ceea ce nu trebuie; „A avea limba ascuțită (sau rea, de șarpe)”-a fi răutăcios, malițios în tot ce spune; „A fi cu două limbi”-a fi fățarnic, prefăcut, mincinos.
Este bine să învăţăm cu toţii din reflecţiile unor personalităţi cu renume din cultura universală sau din cea naţională: Înțeleptul Esop: „Limba sparge cetăți mari din temelie, limba omoară, limba hulește, limba clevetește și pârește, limba jură strâmb și toate răutățile se fac din limbă.”;
Confucius: „Cuvintele sunt vocea inimii”;
Goethe: „Cuvintele sunt imaginea sufletului.”;
Shakespeare: „Cumpănește în gând cuvântul și în faptă gândul.”;
Balzac: „Oamenii pot fi uciși, cuvintele-nu!”;
Jean-Paul Sartre:,, Cuvintele sunt pistoale încărcate.”.
Despre importanţa mânuirii cu responsabilitate şi înţelepciune a acestui instrument fundamental al limbii sunt relevante şi ,,Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”: ,,Cuvântul este ca vântul şi pleacă şi nu-l puteţi opri, după ce-a ieşit din gura voastră şi veţi fi căindu-vă pentru cuvântul acela”. ,,Dacă mai înainte aţi vorbit cuvinte cuminţi şi vrednice de laudă, mai târziu însă aţi amestecat la ele vorbărie proastă, toate le-aţi stricat şi întru nimică să fie socotite le-aţi făcut.”
Anton Pann: „Să aibi pururea cuvinte/frumoase, dulci și cu minte, /Nu vorbi-n gură ce-ți vine/Până nu te gândești bine.” „De multe ori limba taie mai mult decât sabia.”;
Nu este firea noastră să intrăm într-un război al cuvintelor, mai ales că românul înţelept a decretat: ,,Limba dulce mult aduce.”
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here